Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţii utopice pentru paza şcolilor

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 9 februarie 2006 ·

Paza şi securitatea în şcoli va fi asigurată pe baza unui regulament cadru judeţean. Pregătit de IŞJ, proiectul acestuia este în dezbatere publică. În cadrul şedinţei comisiei consultative de ieri, şeful IŞJ a cerut în premieră sprijin primarilor pentru sisteme electronice de pază. În final consiliile locale vor suporta costuri suplimentare pentru abonamente la societăţi specializate.

De aproape trei luni autorităţile locale din judeţul Mureş se chinuie să definitiveze o soluţie pentru asigurarea pazei şi securităţii unităţilor de învăţământ. La sfârşitul lunii ianuarie Prefectura Mureş a cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean noi soluţii şi după o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor responsabile cu paza şi securitatea, IŞJ a venit cu propunerea unui regulament cadru de asigurarea a pazei şi securităţii spaţiilor şi perimetrelor unităţilor de învăţământ din judeţ.

Alte reguli de învăţat

Ieri, în cadrul şedinţei Comisiei consultative organziate de CJ Mureş, proiectul regulamentelui cadru de pază a fost prezentat primarilor. Conform documentului, în fiecare unitate de învăţământ se va amenaja un loc de aşteptare pentru persoanele străine, pentru rezolvarea problemelor acestora. Numele şi scopul vizitei vor fi înscrise într-un registru special de acces în unitate. Conducerea unităţii de învăţământ va desemna persoane cu atribuţii în comunicarea rapidă a oricărui eveniment deosebit petrecut în unitate. Accesul elevilor va fi permis pe baza elementelor distinctive (carnet, ecuson, uniformă), angajaţii vor avea legitimaţii tip, iar vizitatorii vor primi ecusoane speciale. Conducerea unităţii de învăţământ va înainta IŞJ rapoarte semestriale cu privire la starea disciplinei din unitate. Planurile de pază ale şcolilor şi regulamentele de ordine interioară vor fi modificate în concordanţă cu noul regulament cadru judeţean. Planurile de pază vor trebui

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 50 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 44 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 54 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°