Uneori, lucrurile se intimpla bine, se potrivesc ciudat si, bonus, au si haz. Cam asta mi-am spus dupa ce, in aceeasi saptamina, pe acelasi meridian (la Tirgoviste, adica la Teatrul „Tony Bulandra“, si locco, la Foarte Mic), am vazut premierele a doua comedii scrise de doi dramaturgi nascuti cam pe aceeasi paralela: francezul Molière si neamtul Roland Schimmelpfennig. Spectacolele (Amorul pictor, respectiv Noaptea araba) sint semnate de doua regizoare diferite, legate insa de un deosebit simt al comediei: Louise Danceanu (Louise? Jean-Baptiste?) si Theodora Herghelegiu (Schimmel ar fi Cal Balan…).
In ambele spectacole ne intilnim cu sase personaje si asta pentru ca Louise Danceanu a triplat, iar Theodora Herghelegiu a dublat un personaj feminin (desigur, cel mai sexy). Si in ambele straluceste soarele (daca nu mai mult luna) lumii musulmane si, in consonanta, o senzualitate debordanta, pina la urma, in ciuda interdictiilor la care actantii sint supusi fie de absurditatea geloziei, creatoare de spatiu concentrationar medieval, ca in spectacolul dupa Molière, fie de traiul la bloc, in cenusiul societatii industriale, in care stresul adoarme pina la amnezie simturi, memorie, instinct vital, de-a valma. Un singur lucru pare a nu putea fi adormit, sugereaza ambele spectacole: nevoia de poveste, de fantasma, intr-un dincolo al mirajului. Nevoie care suprapune implinirea in act a iubirii si a basmului.
Pentru personajele Louisei Danceanu, scenografa Vera Nicolae lucreaza parcimonios. Totul este, metonimic in spectacolul tirgovistenilor, in rosu-alb-negru, iar personajele simuleaza relevant, folosind ba o mini-cravata, ba lanturi de plastic la fel de bune si ca obiecte de podoaba, basca ampla de pictor din Montmartre ori sevalet pentru care gesturile acopera nevoia de penel, asa cum miorlaitul lui Adrast (Sorin Ionescu) si al turcului sau valet Ali (Romul
