Emil Brumaru
Submarinul erotic
Ilustratii si coperta de Radu Raileanu
Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2005, 116 p.
As putea incepe prin a spune ca fiecare volum de Emil Brumaru este o „marca inregistrata“. Si ca poetul este, cu siguranta, detinatorul unei retete de succes, atit pe linga critici, cit si in fata marelui public, asa cum e prezentat pe coperta a doua: „Apreciat in egala masura atit de critica literara, cit si de publicul larg, reuseste sa impresioneze si cu personalitatea sa nonconformista“. De fapt, lucrurile stau mult mai simplu, ca de fiecare data cind ne aflam in prezenta unui mare poet. Emil Brumaru nu e un nonconformist fara virsta, ci un mare autor de lirica erotica si, daca vreti, un „clasic“ in viata.
Posesor al tuturor magiilor lingvistice, fara inhibitii, fara virste si fara provocari. Si un clasic, pentru ca, cel putin in volumul in discutie, el se situeaza, explicit sau implicit, in siajul marilor „modernisti“: pe de o parte, Apollinaire,Verlaine si Baudelaire, pe de alta, Arghezi, Barbu, y compris Eminescu. Dar si Dimov si oniricii (v. Sint fericit, Dimov, sint fericit... sau poemele care il evoca pe Apollinaire: Roua c-un pospai de fluturi, Elegie etc; multe referinte sint implicite). Submarinul erotic, aparut in 2005, in noua colectie de poezie de la Cartea Romaneasca, pare, mai mult decit altadata, o carte livresca, alcatuita din referinte, dar si autocitari, chiar si a numelui propriu, dupa modelul optzecist. Poezia omonima este o evocare intertextuala – „in dulcele stil clasic“ – a iubirii „religioase“, extrase din lume, traite nu in turnul de fildes, ci in... „submarinul portocaliu“: „Adu-ti aminte ziua religioasa-n care,/ In submarinul nostru portocaliu inchisi,/ Pluteam hai-hui si pacinici sub case si trotuare/ In vechi canale pline de fluturi si crini tristi.// Deasupra-ne orasul se
