Ovidiu Tender(Foto: )
Consiliul Concurentei a autorizat, zilele trecute, un ajutor de stat in valoare de peste 370 de miliarde lei acordat de catre AVAS pentru restructurarea Intreprinderii de Constructii Siderurgice SA Hunedoara (ICSH). Firma care detine "ICSH", respectiv "SIRD" SA Timisoara, este proprietate a Grupului "Tender".
Aceasta este cea de-a doua mega-afacere facuta de Grupul "Tender" la Hunedoara, dupa preluarea tot de la AVAS, in 2004, la un pret simbolic, a firmei hunedorene, cu toate terenurile intravilane si in zone de agrement, dar si a cladirilor si utilajelor pe care aceasta le detine.
Ajutorul de stat care a fost autorizat se bazeaza, teoretic, pe un plan de restructurare intocmit pentru perioada 2005-2009, care cuprinde restructurarea organizatorica, tehnologica, de mediu si financiara.
"Consiliul Concurentei, in urma analizei notificarii si a planului de restructurare, a ajuns la concluzia ca planul de restructurare se bazeaza pe o estimare realista a conditiilor de piata, restaurarea viabilitatii rezultand, in principal, din masurile interne continute de planul de restructurare.
S-a avut in vedere faptul ca intensitatea si cuantumul ajutorului de stat sunt limitate la minimul strict necesar, pentru a permite restructurarea in functie de resursele financiare existente ale societatii si ale actionarilor", se motiveaza intr-un comunicat al institutiei.
"ICSH" SA s-a infiintat in anul 1991 ca societate pe actiuni. Firma a fost privatizata la sfarsitul lui 2004, noul actionar majoritar al societatii devenind SC "SIRD" SA Timisoara, parte a Grupului "Tender" (controlat de omul de afaceri controversat Ovidiu Tender).
Pentru combinatul hunedorean s-au luptat la vremea respectiva 16 societati, datorita activelor