Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Chiru, reclama faptul ca se incearca masluirea concursurilor pentru ocuparea unor posturi vacante, ce vor avea loc in urmatoarele doua saptamini. Chiru ii acuza de acest lucru chiar pe presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, si pe vicepresedintele CJ, Niculina Moisescu, care, in opinia sa, ar incearca sa indeparteze o serie de candidati prin impiedicarea lor sa se inscrie la concurs. O a doua etapa, in masluirea rezultatelor concursurilor, unde nici macar nu se poate inscrie cine vrea, ca sa cistige cine trebuie, ar fi interviul, proba eliminatorie, la care vor mai fi eliminati o serie dintre "neaveniti". Concursurile, dintre care unul va avea loc in perioada
20-21 februarie, iar celalalt, in 27-28 februarie, vizeaza ocuparea a 11 posturi de consilieri superiori si inspectori, la compartimentele Administrare Drumuri, Lucrari publice, Administrare Sisteme Informatice, Financiar, Cadastru, Banca de date, Gestiunea localitatilor, Scriere Proiecte, precum si la Centrul de informare a braileanului.
"Deja simt ca s-au scos la licitatie posturile vacante. Licitatie, in sensul ca nu se mai tine cont de nimic, totul este pe relatii personale, totul este stabilit dinainte. Din intimplare sau nu, au venit la mine oameni care au vrut sa se inscrie la concurs, dar spun ca se impiedica de tot felul de lucruri, de niste prostii, puse drept conditii. Iata un exemplu: un aviator, la 50 de ani, intr-adevar, care a fost comandant de escadrila, instructor de zbor, ani de zile, mii de ore de zbor la activ, echivalat facultate si academie militara cu o gramada de pregatiri, si dorea, din cite imi amintesc, un post la drumuri, pentru ca avea si o echivalare in transporturi, si, intr-un fel, lucrurile se potriveau. Asta vara, Stancu a angajat un individ care a fost in aviatie, care e aici; nu avea nici o echivalare