Un public format din functionari si asistenti din delegatia ungara si de euroobservatori romani a "intampinat" filmul despre ceangai difuzat marti seara la sediul Parlamentului European.
Difuzarea documentarului "Fabricat in Romania - Copiii din Diaspora ceangailor din Romania" n-a justificat controversele iscate in jurul sau. In incinta cladirii Parlamentului European, unde a avut loc proiectia, mai mult romanii si ungurii au avut curiozitatea sa vada exact despre ce este vorba si sa onoreze, astfel, invitatia semnata de europarlamentarul ungar de dreapta Gyorgy Schopflin. Principala concluzie a fost ca la Parlamentul European s-au auzit, de-a lungul timpului, multe lucruri foarte grave despre Romania, de la adoptiile internationale pana la cheltuirea fondurilor europene, dar ca acum nu e cazul de asa ceva.
FILM SI DEZBATERE. Potrivit corespondentului la Bruxelles al postului national de radio, citat de Rador, documentarul filmat in 2004 in comunele Pustiana si Cleja din judetul Bacau sugereaza ca minoritatea ceangailor este marginalizata, traieste in saracie si nu isi poate cultiva limba materna decat in cadrul familiei.
Exista o serie de "hibe" ale filmului semnat de regizoarea Zsofia Vitezy. In primul rand, saracia ilustrata in documentar face parte din viata de zi cu zi a tuturor localnicilor din acea zona a Moldovei, nu doar a ceangailor. In plus, documentatia filmului dateaza din 2001, pelicula, din 2004, iar realitatea in 2006 este alta.
DISPROPORTIONAT. "Eu cred ca noi ne-am inflamat un pic disproportionat. Trebuie sa fim mai rigurosi atunci cand tratam strategiile propagandistice de la Budapesta si sa avem si noi mijloace de reactie putin mai fine, adica daca ei fac un film intr-un sat din Moldova punand accentul pe faptul ca oamenii sunt saraci sau ca se imbata la crasma si canta pe drum, atunci si noi am putea sa facem, sa spunem,