Una dintre studentele mele a scris o poezie despre Eros şi Psyche, descriind cum se furişează Eros ca să susure dulci nimicuri în urechea fetei, dîndu-i fiori, şi cum apoi mereu vigilenta Psyche descoperă şmecheriile lui Eros şi îl alungă. Nimic deosebit pînă aici. O fată cuminte trebuie să se apere mereu împotriva ispitelor şi să ţină lumea în bună rînduială prin purtare virtuoasă şi credinţă în civilizaţie. Grecii i-au ţinut la mare cinste pe Psyche şi Eros şi i-au prefăcut în zei.

I-am cerut studentei mele să bage în ecuaţie şi un al treilea zeu, pentru a da bătăliei sale o dimensiune socială şi politică. I-am spus: de ce nu-l iei în seamă şi pe Haos (Kaos, pentru unii), un zeu la fel de important pentru greci, care erau în egală măsură sensibili la timp şi istorie. Apariţia lui Kaos modifică puţin lucrurile între Eros şi Psyche. Să presupunem că civilizaţia s-a destrămat, după Cruciade, după ciumă şi după bomba atomică şi au rămas doar o mînă de supravieţuitori. Domneşte haosul. În aceste circumstanţe, şuşotelile lui Eros pot deveni un pic mai dure, iar acei fiori - mai greu de suportat. Pildele lui Psyche n-ar avea mare trecere. Să fii cuminte? Ce vrea să însemne asta atunci cînd ai sarcina să revitalizezi rasa şi să dai supravieţuirii tot ce poţi? Cu Haos (Kaos) de faţă, Psyche bate în retragere, Eros cîştigă un ascendent.

În calitate de creaturi urbane şi politicoase ale unei societăţi benigne, n-ar trebui să avem de-a face nicicînd cu Haos (sau Kaos), dar el pîndeşte veşnic viu la marginile acestei fragile înţelegeri pe care am convenit-o între noi. Prima mea amintire despre haos este de la revoltele de la Detroit, din 1967, cînd săracii de toate culorile şi-au unit puterile întru vandalizare în voioasă anarhie. Primele zile post-Katrina au adus o apropriere multiculturală de acelaşi tip. Poetul francez Arthur Rimbaud a trecut prin Comuna din P