Simona Sora: Ideea acestui număr mi-a venit citind articolele din volumul Bonnes et mauvaises mœurs dans la société roumaine d'hier et d'aujourd'hui, pe care l-ai coordonat la NEC împreună cu Ionela Băluţă. Acolo, homosexualitatea era privită juridic, mai ales ca "drept la viaţă privată". Mă întrebam dacă discuţia nu ar trebui pornită mai degrabă din afara legislaţiei, tocmai pentru mai buna ei înţelegere, adică de la istorie, antropologie, psihologie, studii de viaţă privată.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu: Cu siguranţă că discuţia ar trebui să pornească de la o cercetare riguroasă. La noi se încearcă încadrarea în nişte cadre juridice şi articole de lege a unui fenomen despre care nu ştim foarte multe lucruri. De altfel, nu sîntem restanţieri numai la analiza homosexualităţii ca temă de cercetare pentru istorie, sociologie sau antropologie, ci şi la multe altele. Trăim încă, dacă vrei, în sfera incontrolabilă, dar atît de minunată, care satisface toate fantasmele, a miturilor şi legendelor, cînd este vorba de "sodomiţii" poporului român.

Simona Sora: Florence Tamagne cum face în destul de recenta Istorie a homosexualităţii, apărută în 2000 la Seuil? De unde începe, de la greci, de la Oscar Wilde?

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu: Homosexualitatea are o lungă istorie pe care noi, românii, o cunoaştem foarte puţin: de la rugurile din secolul al XVII-lea, la blamările bisericilor, de la toleranţa regăsită chiar şi în spaţiul englez, nu numai în Biserica Ortodoxă Română, şi pînă la reglementările stricte şi punitive atît de bine descrise de Michel Foucault în a sa Istorie a sexualităţii. Florence Tamagne analizează mai degrabă homosexualitatea ca practică culturală. O generaţie de intelectuali, eliberată de spaimele războiului (sfîrşitul primului război mondial), îşi caută refugiul în plăcerile vieţii, în experienţele de tot felul, iar a fi homosexual (sa