* Vladimir Nabokov, Vrăjitorul, traducere din engleză de Luana Schidu, Colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas, 2005.
E greu să povesteşti ce povesteşte Sade fără să fii puţin marchiz. Generalizînd, e bine să fii un pic aristocrat cînd scrii despre niscaiva perversiuni. O sclipire de fast, un rafinament uşor snobat, un strop de despotism insidios şi manierat pot zgîndări cu delicii chiar şi o bubă.
Din acest punct de vedere, Vrăjitorul lui Nabokov este o capodoperă. Şi nu atît pentru că scriitorul rus chiar descinde dintr-o familie cu blazon, cît, mai ales, pentru scriitura realmente fastuoasă, insidioasă şi manierat-aristocratică a nuvelei cu pricina. Faptul că textul acesta din 1939 e o eboşă a Lolitei pe care Nabokov avea s-o publice 16 ani mai tîrziu spune totul despre story-ul cărţii. Faptul că adolescenta de aici nu e deloc "nimfeta" din Lolita spune deja ceva despre insolitul acestei proze iniţiale şi promite o lectură cu surprize.
În ce mă priveşte, am descoperit prin Vrăjitorul ce înseamnă o realitate cristalină. Nu e o realitate limpede, ci o realitate privită ca printr-un cristal care irizează, multifaţetează, frînge şi răsfrînge totul pînă la halucinaţie, aşa cum o face şi Vrăjitorul cu abisurile întunecate ale dorinţei.
* Vladimir Nabokov, Vrăjitorul, traducere din engleză de Luana Schidu, Colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas, 2005.
E greu să povesteşti ce povesteşte Sade fără să fii puţin marchiz. Generalizînd, e bine să fii un pic aristocrat cînd scrii despre niscaiva perversiuni. O sclipire de fast, un rafinament uşor snobat, un strop de despotism insidios şi manierat pot zgîndări cu delicii chiar şi o bubă.
Din acest punct de vedere, Vrăjitorul lui Nabokov este o capodoperă. Şi nu atît pentru că scriitorul rus chiar descinde dintr-o familie cu blazon, cît, mai ales, pentru scriitura realme
