Motorul e oprit. In masina nu se aude nici un zgomot. Brusc, stropi incep sa loveasca parbrizul. La inceput usor, ca o mangaiere de apa pulverizata, apoi din ce in ce mai repede, mai agresiv. Sub podeaua masinii ropotesc perii, scobind zgura lipita de tabla.
Sare, nisip, cruste de noroi inchegat se topesc sub suvoaie de apa si pamatufuri mari, rotative. „Tigrutul" se zbarleste sub potopul de apa care-l loveste din toate partile…
Apoi, liniste. Dusul si periile s-au oprit. A pornit fönul: centimetru cu centimetru, aerul cald usuca toata caroseria. Privesc la stropii de apä ce fug anapoda pe parbriz, contrar legii gravitatiei, pentru ca, in final, sa dispara de tot. Gata! Dusul saptamanal al masinii s-a incheiat.
Nichelul radiaza de bucurie, rasfrangandu-si stralucirea provocator sub cea a soarelui, palit de invidie.
Milioane de automobile se produc in Germania anual: modele noi, luxoase, cu forme indraznete, sau modele clasice, functionale. Mai toate pornesc in cursä lunea, ducandu-si proprietarii la serviciu sau marfa la destinatie. Trei sferturi din locurile de munca din Germania exista pe baza simbiozei om-masina.
De-aici provine grija deosebita pentru colegul de tabla ce ne insoteste zilnic la serviciu. De-aici, si grija permanenta a statului pentru intretinerea retelei de drumuri „judetene" si autostrazi, o retea inegalata in Europa. (Oare cand va avea si Romania prima autostrada de tranzit la nivel european?)
Cineva imi spunea, odata, razand: „ Multi barbati, in Germania, isi iubesc mai mult Mercedesul sau BMW-ul decat propria sotie". Am luat-o, desigur, ca o gluma. Dar mai ca mi-am schimbat impresia, vazand cozile saptamanale la „Waschstrasse" (liniile de spalare) de pe langa benzinarii sau de aiurea.
Si totusi, ramane o gluma. Curata si stralucitoare, masina va fi incarcata cu ba
