- Poftiţi, poftiţi!
Administratorul, domnul B., deschide uşa pînă la jumătate, după care mă trage, pur şi simplu, în mijlocul holului de la intrare. Clanţa trosneşte în urmă, uşa se închide cu zgomot, apoi, preţ de cîteva secunde, cade o linişte nefirească. Tuşesc şi întreb:
- Deci?
Domnul B. ia o figură gravă şi rosteşte fiecare cuvînt între şoaptă şi voce tare:
- S-a întîmplat acum două zile, domnule. Pe la două. Au sunat la uşă la mine trei indivizi. Ziceau că sînt colegi de-ai matale, de la televiziune. Le-am deschis şi-am stat de vorbă, cum stăm noi acum, aici. Că dacă ai restanţe la întreţinere. N-are, dom'le, am zis eu, omul plăteşte la timp, nu-s probleme. Apoi, dacă ai cîine. Sau dacă dai petreceri şi deranjezi vecinii. Nu, dom'le, le-am spus, e un vecin cumsecade, pleacă devreme şi vine seara tîrziu, n-am auzit să fi deranjat pe cineva. Da' ei începuseră deja să mă deranjeze pe mine, mă înţelegi dumneata? Că am început să mă mir şi eu de ce-mi pun atîtea întrebări! Duceţi-vă, dom'le, şi staţi de vorbă cu el despre toate astea, dacă ziceţi că sînteţi colegi, ce mă întrebaţi pe mine?! Ei nu şi nu, că nu eşti mata acasă, că te prind greu, şi să le spun eu dacă bagi femei în casă. De unde să ştiu eu, domnule, că doar n-am stat să pîndesc! Între timp, am văzut că unul dintre ei avea prinsă la şapcă o chestie din aia micuţă, ca o cameră de luat vederi. Cînd au văzut că nu scot nimic de la mine, au plecat. Da' eu am zis să vă spun, că sînt om bătrîn şi-am trecut prin multe, iar ăştia nu se potolesc niciodată, fir-ar mama lor a dracului de securişti!
Nu erau securişti. De fapt, nu erau securişti vechi, erau un soi de securişti de tip nou. Lor le place să-şi spună paparazzi. Majoritatea stau aciuaţi prin redacţiile unor publicaţii bizare care îşi fac un titlu de glorie din faptul că au reuşit să fotografieze o persoană publică în timp c
