Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copenhaga acuza liderii musulmani

Publicat in Jurnalul, vineri 10 februarie 2006 ·

Pe masura ce protestele musulmanilor din intreaga lume fata de publicarea caricaturilor considerate jignitoare cu profetul Mahomed continua, apar elemente care demonstreaza ca miscarea din lumea musulmana a fost alimentata din afara, argumenteaza cotidianul britanic Times in varianta sa electronica.

Guvernul de la Copenhaga, dar si presa din tara unde au aparut pentru prima data desenele controversate, Danemarca, au acuzat un grup de imami musulmani danezi ca ar fi intocmit un "dosarel" continand cele 12 caricaturi publicate in septembrie anul trecut, dar si alte trei imagini scoase din context si au facut un "turneu" in Orientul Mijlociu, pentru a gasi sprijin international pentru protestul lor. Una dintre imaginile adaugate la dosar, desi nu a fost publicata in cotidianul danez Jyllands Posten, s-a dovedit a fi o copie a unei fotografii a Associated Press, scrie publicatia online WorldNetDaily. Imaginea folosita de imamul Abu Laban era de fapt fotografia unui competitor la Campionatele Franceze de Guitat de la Trie-sur-Baise, si nu imaginea profetului Mohamed aratand ca un porc, cum s-a lasat sa se inteleaga.

FOC SI PARA. Cetatenii danezi dau vina acum pe minoritatea musulmana din tara lor (aproape 180.000 de persoane) ca au alimentat furia populara careia i-au cazut victime reprezentantele diplomatice ale Regatului. Anders Fogh Rasmussen, premierul danez, a acuzat cu manie imamii de "limbaj dublu": pe de o parte, in presa araba ei militeaza pentru boicotarea bunurilor daneze, in vreme ce in tara sustin ca nu sunt de acord cu boicotul, scrie The Times. Rikke Hvilshoj, ministrul Integrarii, a anuntat ca imamii vor fi exclusi de la negocierile privind integrarea minoritatilor etnice. Intre timp, Mollahul Dadullah, un important lider taliban, a anuntat ca ofera o recompensa de 100 de kilograme de aur celui care ii va ucide pe autorii caricaturilor cu Mahom

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 22 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 25 minute
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Nicuşor Dan: România a fost mult timp o ţară stabilă şi faptul că şi-a dublat PIB-ul în zece ani reprezintă un argument foarte bun/ Trebuie doar să stabilizăm politic şi sigur vor continua investiţiile străine

News.ro acum o ora
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat că România a fost mult timp o ţară stabilă, cu excepţia unor turbulenţe avute în ultimele luni, iar faptul că şi-a dublat PIB-ul în zece ani este un argument foarte bun. El a adăug

Bărbat arestat preventiv la Hunedoara după ce a adus în ţară peste 6,5 kilograme de canabis într-un troler / Drogurile erau ascunse în pachete cu cafea

G4Media acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat, într-un troler, peste 6,5 kilograme de canabis. Drogurile erau ascunse în pachete cu cafea boabe, transmite N

România va livra gaze din Marea Neagră către Republica Moldova. Burduja: Contractul de livrare a gazelor din perimetrul Neptun Deep a fost semnat

Mediafax acum 25 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, contractul prevede furnizarea de gaze naturale timp de trei ani către punctul virtual de tranzacţionare (VTP) din România, cu destinaţia finală Republica Moldova. Gazele vor proveni din zăcământul of

Nicuşor Dan, întrebat ce garanții oferă independenței justiţiei: „Calificativul de procesoman cred că e o garanţie suficientă”

Adevarul acum 57 minute
Candidatul independent la președinția României, Nicușor Dan, a afirmat că acest calificativ al său de „procesoman”, pe care l-a primit în spațiul public reprezintă o garanție pentru independența justiției.

Bucureștiul îi răspunde lui Putin, după ce acesta a dat vina și pe România pentru războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Vladimir Putin a făcut referire la bazele americane din România și Bulgaria în explicația sa privind declanșarea invaziei din Ucraina. În replică, Ministerul român de Externe spune că aderarea la NATO este voința cetățenilor, că apartenența României

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum o ora
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Vremea

București
acum

21°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°