Artizanul extinderii catre Est a Uniunii Europene, Guenter Verheugen, a sustinut, intr-o declaratie de presa reluata de agentia Reuters, ca restrictiile impuse pe piata muncii europeana pentru cetatenii proveniti din noile state membre, foste comuniste, au motivatii pur politice, neexistand vreo justificare economica.
Verheugen, fostul comisar european pentru Extindere, actualmente vicepresedinte pentru Industrie al Comisiei Europene, a avertizat tara sa de origine, Germania, ca trebuie sa se pregateasca pentru deschiderea pietei de munca cel mai tarziu pana in 2011. "Oamenii, a subliniat el, nu trebuie sa se teama ca extinderea le-ar putea pune in pericol slujbele". Reuters reaminteste ca perioada maxima de tranzitie, de sapte ani, pana la liberalizarea deplina a circulatiei fortei de munca - negociata de Verheugen - a fost esentiala in a convinge state precum Germania si Austria sa permita integrarea in UE, anul trecut, a celor zece tari foste comuniste. "Nu am prezentat niciodata sistemul de tranzitie ca pe o necesitate economica sau ca pe ceva necesar pentru a evita perturbari pe piata de munca", a spus el, precizand ca motivatiile acestei propuneri au fost pur politice. Declaratia de mai sus a intervenit miercuri, exact in ziua in care un studiu al Comisiei Europene releva ca nu s-a inregistrat un aflux de mana de lucru ieftina in tarile UE care nu au impus restrictii in acest domeniu. Potrivit raportului, Marea Britanie, Irlanda si Suedia nu au avut decat de castigat - rata somajului a scazut, iar economiile lor au inregistrat un avant. "De fapt, a explicat Verheugen, aderarea la UE nu declanseaza migrarea. Din contra, este un element puternic de incurajare pentru a ramane in tara de origine si a incerca ameliorarea nivelului de trai, intrucat exista o noua speranta".
"Sustin concluzia Comisiei ca toate tarile membre, inclusiv cea pe care o cunosc