Dacă nu s-ar fi ajuns unde s-a ajuns, ar putea fi un exemplu bun de discutat la un seminar - ceea ce am şi făcut cu o grupă de studenţi: sînteţi într-o poziţie de decizie la un ziar european serios (sau "de referinţă", adică nu tabloid) şi vi se propun spre publicare nişte caricaturi cu Profetul Mahomed; ce decizie luaţi şi cum o argumentaţi? Din vreo 15, doar două studente au decis că desenele trebuie publicate (una dintre ele însă afirmînd că "ar mai pune ceva" pe lîngă ele, un comentariu sau un articol explicativ/justificativ), celelalte optînd pentru "nu". Motivul? Pentru că publicarea ar jigni sensibilitatea religioasă a musulmanilor, pentru că religiile trebuie să-şi păstreze "aura", iar modernitatea nu trebuie să meargă pînă acolo încît să "demitizeze" cu totul credinţa, pentru că "nu văd scopul şi rostul publicării", pentru că ar putea apărea consecinţe grave, date fiind tensiunile dintre Occident şi lumea musulmană. E posibil ca majoritatea să fi fost influenţată de ceea ce s-a întîmplat (căci "exerciţiul" studenţesc s-a desfăşurat după manifestaţiile violente din Iran, Siria, Liban şi alte ţări). Altminteri, "sondajul" improvizat n-are nici o relevanţă, în afară de modul cum o mînă de studente la Litere a argumentat o decizie: într-un fel sau altul, au ajuns la ceea ce spun multe manuale de mass-media, şi anume că există un "model al responsabilităţii sociale" în presă, care, în cazul ziarului danez, ar fi trebuit să primeze faţă de "modelul liberal".

Cu siguranţă, jurnaliştii danezi ştiau manualul - şi chiar mai mult decît atît. De teamă că vor fi acuzaţi de autocenzură, au recurs la un "exerciţiu" al libertăţii de expresie fără grija pentru consecinţe. Şi, de fapt, la momentul respectiv (septembrie 2005), nici n-au fost consecinţe notabile, în afară de un protest verbal al unor lideri ai comunităţii musulmane din Danemarca. Aproape că nu mai e n