Lumea românească este deja cu susul în jos, iar unii dintre noi, cu perseverenţă, încăpăţînare şi poate cu un dram de nebunie, vrem să credem că ni se pare şi că noi vedem lucrurile altfel, cînd ele sînt cît se poate de normale şi la locul lor.

Iarnă, frig, ger de crapă pietrele, iar tu ca tîmpitul te-ai gîndit să dai o fugă pînă la Ministerul Învăţămîntului şi Cercetării să-ţi echivalezi diploma, nu de alta, dar scrisă într-o limbă străină, în franceză, în cazul meu, n-are nici o valoare pe piaţa românească. Nu că odată tradusă şi ştampilată de instituţia de resort i-ar păsa cuiva de ce mare doctor ai devenit tu pe malurile Senei.

Aşa că, statul român care n-a contribuit în nici un fel la perfecţionarea ta, îţi cere totuşi acum să scoţi din buzunar bani cu nemiluita şi mai ales să produci hîrtii, tată... pe care cu siguranţă nu se va uita nimeni. Şi dă-i şi-aleargă, traduce şi legalizează, diplome şi certificate, rapoarte de susţinere, referate, acte de identitate, reimprimă sutele de pagini ale tezei, alcătuieşte rezumate în româneşte, ca să înţeleagă stimabila comisie, plăteşte traducătorul, notarul, taxa de examinare a dosarului, completează formulare. Te strădui, deşi ştii că munca ta va deveni cu siguranţă maculatură, aruncată într-un tomberon din spatele Ministerului.

Şi-ajungi la Minister, mîndru nevoie mare că ai reuşit totuşi să parcurgi o etapă importantă din viaţa ta. Urmează însă hilarul, caraghiosul şi mai ales marea umilinţă. O sală mizerabilă cu lume de toate felurile: căpşunari fără studii, basarabeni fără diplome, lăcătuşi grăbiţi să plece oriunde, ţigani ce şi-au pierdut clasele primare, mămici în Italia şi copii repetenţi, instalatori fără certificate, francezi idealişti ce-ar vrea să-şi echivaleze şi ei studiile, turci şi arabi cu neveste românce, care nici ei nu ştiu ce vor şi cum de-au ajuns aici.

Vîntul te cuprinde din