Se iau paisprezece scaune. Se aşază simetric pe două rînduri în mijlocul scenei. Pe fundal, există un ecran pe care sînt proiectate fotografii înfăţişînd portrete şi peisaje americane din secolul al nouăsprezecelea. Apar paisprezece actori îmbrăcaţi în combinezoane negre identice, dar cu figuri extrem de diferite, aleşi special ca să reprezinte cît mai multe tipuri de minorităţi. Actorii preiau cîte un scaun. Pe un fond sonor instrumental live, fiecare vine în faţă la microfon şi citeşte cu patos cîteva versuri. Pe măsură ce spectacolul avansează, cei de pe scenă încep să recite simultan în grupuri de doi, de trei, de patru şi aşa mai departe, pînă cînd toate vocile de pe scenă freamătă la unison. Efectul cumulativ este dublat de muzica aflată, la rîndul său, în crescendo susţinut. Apoi totul se opreşte brusc. Pe ecran rămîne o singură imagine, aceea a lui Walt Whitman pe o stradă din Manhattan, în celebra sa costumaţie de "rogue", de rebel vagabond.

Spectacolul, organizat, produs şi interpretat în totalitate de şcolile de teatru şi muzică ale Universităţii Stanford, a avut loc cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la publicarea primei ediţii a volumului Leaves of Grass, 1855 (Fire de iarbă). Toată luna decembrie a anului trecut a prilejuit, de altfel, ocazia unei serii naţionale de evocări, publicări de noi ediţii şi recitiri ale poetului ce reprezintă în imaginarul american o îmbinare a talentului creativ cu spiritul vizionar democratic.

Whitman, care a trăit între 1819 şi 1892, şi-a promovat cu o asiduitate legendară literatura. De-a lungul vieţii, şi-a scris mai multe recenzii la propriile cărţi şi a trimis în mod regulat informaţii despre viaţa şi opera lui la ziarele şi revistele epocii, note anonime sau care apăreau sub altă semnătură de fiecare dată. Acest lucru nu i-a ştirbit niciodată prestigiul, aşa cum nici afirmaţiile lui D.H. Lawrence - ca