Cu o seară înainte de a porni către "căsuţele cu copii" din Ceuaşul de Câmpie, locul unde Alin Bogar aşteaptă încrezător în scaunul cu rotile o familie care să-i arate ce înseamnă cuvântul "acasă", a nins atât de frumos încât părea că lumea este o mare de linişte cu sufletul alb, pur.

Că distanţa între realitatea naturii şi cea umană este copleşitoare, aveam să ne convingem nu peste mult timp. În locul copilului obişnuit, oarecare, pe care ne aşteptam să îl găsim, am dat peste un suflet care se zbate să îşi creeze un viitor alături de nişte oameni pe care să îi numească "mama" şi "tata". Un copil care de la înălţimea scaunului cu rotile în care este condamnat să stea, are puterea să spere că în lumea asta cineva îşi va coborî privirea spre el şi spre problemele lui. Şi îi va alina suferinţa. "M-am născut apoape de Sfântul Nicolae, în 4 decembrie 1990. Dar cadoul de "Niculaş" mi-a fost refuzat pentru că probabil părinţii mei speriaţi de problemele de sănătate cu care m-am născut, m-au abandonat în maternitate. Nu m-am plâns niciodată şi am încercat să îmi accept soarta sperând că poate într-o zi cineva mă va lua "acasă", şi voi avea parte de familia pe care o doresc", ne-a spus Alin Bogar, în timp ce privirea îi era melancolic, aplecată peste mâinile împreunate în poală, ca într-o altă rugă plină de speranţă.

Dorinţă îndeplinită

Anul 1995 avea să îi aducă pentru o perioadă de doi ani, familia pe care şi-a dorit-o. "Jeno tata şi Ilus mama" din Roteni l-au primit în casa lor, chiar îl tratau ca pe propriul fiu. În acea perioadă, o fundaţie elveţiană împreună cu "Salvaţi copiii", mişcaţi de soarta puiului de om s-au hotărât să îl ducă în Elveţia pentru efectuarea unei operaţii de coloană. "Am fost plecat la operaţii în Elveţia de două ori şi de fiecare dată am stat câte un an prin spital, iar în perioada de recuperare de după operaţii la case de copi