Totul a inceput intr-o sambata seara, cand am tinut un congres de familie, legat de necesitatea aducerii in casa a unui caine care s-o inlocuiasca pe iubita noastra Arabella, un caniche zulufat care ne facuse fericiti 10 ani.
In cele din urma, concluzia a fost trasa de sotul meu: mergeti maine la piata de caini si aduceti acasa ceva cu patru labe, doua urechi si o coada, ca altfel e de rau! Mai ales fiica mea suferea dupa moartea catelei alaturi de care crescuse.
Zis si facut. Am plecat de acasa cu inima indoita si cu niste reguli extrem de stricte. Nu luam caine de rasa mare, Nu luam caine mare ca varsta, Nu luam caine caruia sa nu-i stim provenienta, Nu luam caine fara pedigree, Nu luam caine fara carnet de sanatate. Reguli, de altfel, absolut de bun-simt (dar ca toate regulile, facute sa fie incalcate). Ajunse la piata, ca un facut, oferta de pui era mica si nici unul nu se incadra in ultima regula nerostita, adica "alb si zulufat"... Dezamagite, dam sa plecam, cand vedem intr-un colt o aratare maare, slaba, roscata, cu o blana ca vai de ea, cu varful cozii ros din cauza stresului, dar cu o privire catifelata si rugatoare. De prisos sa adaug ca nu avea nici macar carnet de sanatate si era adusa de un baiat care o dadea pe gratis, pentru ca nu avea ce sa-i dea de mancare. Era un caine pierdut cu mult timp in urma si ajuns in ultimul hal de infometare. La privirile miloase ale fiicei mele, am raspuns cu un Nu hotarat. Nimic din cainele acela nu corespundea regulilor dinainte stabilite. Deci, ne-am intors acasa cu mana goala. A urmat o alta saptamana de amintiri, lacrimi si un alt drum, duminica, la piata de caini. Abia ajunse acolo, o aud pe fiica mea bucurandu-se: "Uite-l, e tot aici!". Atunci am inteles si m-am resemnat. Urmatorul nostru caine va fi unul maaare, roscat, fara acte, fara carnet de sanatate, fara provenienta, fara..., fara...
Ca
