Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semne mari de întrebare

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 13 februarie 2006 ·

Baschet Club Mureş Târgu Mureş a suferit a treia înfrângere (59:109) consecutivă în returul campionatului Diviziei A. Elevii lui Mihai Corui au fost din nou victimele arbitrajului ostil, îndreptat împotriva lor cu scopul clar de a-i intimida şi de a le lua pofta de joc.

Speram în secret să putem învinge această echipă a Timişoarei care este departe de a fi una dintre forţele campionatului. Speranţe deşarte, căci gazdele de la Elba Incontro s-au asigurat foarte bine dinaintea începerii partidei, şi au umblat acolo unde trebuia, încât să evite surpriza neplăcută a unei eventuale înfrângeri. Chiar reporterii unui post de televiziune local au început să-l chestioneze după meci pe antrenorul Mihai Corui asupra celor văzute în timpul partidei cu întrebarea „ce spuneţi de faptul că aţi fost vânaţi pe toată durata partidei?"

Aşa a fost posibil ca BC Mureş să strângă numai în primul sfert al întâlnirii nu mai puţin de 16 greşeli personale, iar trei dintre jucătorii săi marcanţi să acumuleze patru greşeli. Bineînţeles că acest fapt a avut un efect dăunător asupra jocului lor, doi dintre ei, Trif şi Vajda fiind rapid eliminaţi din joc (în minutele 18 şi 22), în ciuda preocupării lor de a nu le da posibilitatea arbitrilor să-i fluiere.

Pe lângă aceasta trebuie să mai admitem că jucătorii americani aduşi la Târgu Mureş cu scopul întăririi lotului şi a menţinerii echipei în prima ligă valorică până acum nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, ei parcă fiind copleşiţi de primirea de care au avut parte din partea presei şi a suporterilor, şi a misiunii pe care şi-au asumat-o. Jocul deocamdată nu merge aşa cum s-ar dori, cursivitatea lui suferă pe-a locuri vizibil.

Speram ca începând din retur să nu mai avem parte de înfrângeri usturătoare de genul celei de la Piteşti din tur (68:113). Nu a fost să fie. Această diferenţă de 50 de puncte înregistrată în pa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 37 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 52 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°