Candva, pe teritoriul actual al Moldovei, a existat cea mai mare civilizatie din preistoria europeana. Cercetat asiduu de cei mai mari arheologi occidentali, Cucuteniul e lasat de autoritatile romanesti in paragina. Un loc care ne-ar putea propulsa in atentia lumii, aducand autocare cu mii de turisti, zace pe un varf de movila, vizitat doar de ger si crivat. Nici unul din vestigiile istorice din Romania nu e tratat cu atata dispret si indiferenta.
Crivat pe Dealul Regilor
Cucuteni. Sat moldovenesc inlemnit in gerul aspru al iernii. O vale cu casute inecate in zapezi, strajuita de o movila pe care se inalta o constructie cenusie rotunda: Muzeul satului. Locul de adapost al celei mai mari civilizatii din preistoria europeana: cultura Cucuteni. Muzeul seamana cu o nava spatiala incremenita deasupra zapezilor. Platoul Laiu geme de vanturi. Piciorul se afunda pana la genunchi, viscolul ne stavileste inaintarea. Pasim tot mai anevoios prin zapezi, catre varful Gosan. "Dealul Regilor", cum i se mai zice din vechime. La capatul drumului, un chiosc de tabla vopsit in albastru si un dulau ce alearga latrand catre noi. Paznicul iese mirat, cu o palma streasina peste ochi. Ne priveste incruntat printre fulgi. Cine mama dracului are chef sa viziteze muzeul in crucea iernii? Ii strig sa tina cainele si ma apropii de Ozn-ul din piatra, dandu-i ocol, incercand sa privesc inauntru. Prima imagine e cutremuratoare: prin geamurile lungi, murdare, nu zaresc decat un morman grozovan de piatra, ce urca din toate partile spre inaltimile tavanului. Giganticul muzeu pare plin doar cu piatra. Pare sa cuprinda in el un deal. Se apropie si paznicul, zgribulit. E inalt, puternic, aproape flacau. Mustacioara rara. Fiu de taran. Intreb ce e acolo, inauntru. "O necropola princiara, tumulara, geto-dacica", zice, frecandu-si intaratat palmele aspre. Adica un fel de mormant. Iar
