Critici dure la adresa lui Traian Basescu si a PD, dublate de garantarea ramânerii la guvernare. Aceasta a fost linia discursului de ieri al lui Dan Voiculescu la congresul PC, o cuvântare in care nu s-a ferit sa compare PD cu PSD, si pe Basescu cu Iliescu. „România este urmarita de un blestem al FSN - un balaur cu doua capete: PSD si PD. Aceste capete s-au mâncat si se vor mânca in continuare intre ele. Ani de zile, PSD a incercat sa formeze un FSN mai mare pentru Iliescu. Acum PD viseaza sa formeze un PD mai mare pentru Basescu. Si ar vrea s-o faca inghitind PNL, partid istoric, elegant“, a atacat Voiculescu, scotându-i insa din cauza pe liberali. „PD se comporta mai ceva ca PSD in zilele sale bune“, a continuat liderul conservator, care sustine ca democratii au initiat de luni de zile „o operatiune meschina si diabolica de racolare de primari, de consilieri, de parlamentari, de la toate formatiunile politice“. Conform lui Voiculescu, PD a ajuns pe „culmea traseismului politic“ pentru ca profita de degringolada din PSD si din alte partide. „Salveaza in barca sa parlamentari de unde nimereste, le iarta dosare penale, le promite orice numai sa vina la el. Totul pentru Frontul Salvarii, pentru partidul presedintelui“, a continuat el. „Lui Basescu ii place la nebunie rolul lui Iliescu“, si ii preia „zi de zi“ electoratul, spune Voiculescu. „Ii preia electoratul cu fes. Acum vrea sa-i preia si partidul-front si probabil, in curând, isi va depasi idolul. Va conduce revolutia partidului impotriva capitalistilor nesatui si a clasei politice corupte“, a sustinut Voiculescu. PC nu va fi partas la aceasta „politica ridicola, de tip FSN“, a presedintelui Basescu. „Este o politica in care scandalurile se tin lant pentru a-l legitima pe liderul noului FSN. Doar asa poate poza in liderul pentru noua solutie, salvatorul neamului“, a mai precizat reprezentantul PC. Totusi, PC nu pl