Datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că dacă în 1990 importurile de cafea se ridicau la 23.724 tone, în 2004 reprezentau aproape 42.000 de tone, în timp ce în Datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că dacă în 1990 importurile de cafea se ridicau la 23.724 tone, în 2004 reprezentau aproape 42.000 de tone, în timp ce în 2005 am importat peste 44.000 tone de cafea, în valoare de peste 70 milioane de euro.
Un calcul simplu arată că fiecare român a consumat anul trecut circa două kg de cafea. Chiar cu un consum în creştere, românii se află încă sub jumătate din consumul mediu din Uniunea Europeană, unde se beau 5,3 kg de cafea pe cap de locuitor. Astfel că potenţialul pieţei româneşti este încă departe de a fi atins, cred importatorii. Dacă însă ţinem cont de faptul că aproape jumătate din consumatorii României trăiesc la ţară, unde sunt mai greu ţintiţi de marketingul agresiv al companiilor de distribuţie, rezultă că orăşenii consumă deja la nivel european. Accizele pe cafea au scăzut cu 20% la începutul anului trecut, de la 850 euro/tonă la 680 euro/tonă la cafeaua verde, la 1000 euro/tonă la cafeaua prăjită şi la 4000 euro/tonă la cafeaua solubilă, dar scăderea accizei nu s-a reflectat în reducerea preţului la raft. Asta şi pentru că, spune Gabriel Sidere, secretar general la Asociaţia Română a Cafelei - organizaţie care a lansat recent şi un site de informare, despre cafea.ro, preţul la bursa internaţională al cafelei s-a dublat în perioada aprilie-august 2005, iar reducerea accizei doar a amortizat această creştere. Proiectul Codului fiscal prevede o nouă reducere a accizei la cafea, cu 5%, dar, deocamdată, a fost amânat. Importatorii îşi doresc eliminarea accizei, bazându-se pe faptul că numai trei state din Europa au accize la cafea: Belgia, Danemarca şi Germania. Cei mai mari amatori de cafea su