Cu 4 piese calificate in semifinala selectiei nationale Eurovision 2006, Cu 4 piese calificate in semifinala selectiei nationale Eurovision 2006,
Ca o palma data juriilor create la fiecare preselectie a Eurovisionului national, manelistul Costi Ionita, ascuns sub numele de Umberto Tomassi, s-a calificat in semifinala din postura de compozitor cu patru piese din cele 24 alese.
Motivul pentru care Costi a fost nevoit sa-si ascunda numele e lesne de inteles. Daca s-ar fi prezentat cu numele sau si cu vocea sa, automat era asociat cu genul manelistic, fapt ce ar fi cantarit negativ in deciziile juratilor.
Constanteanul “Umberto Tomassi” va fi reprezentat de Blondy, Heaven, Delia si Sistem, piesa celor din urma trecand de selectie intr-o forma nefinisata (muzica si versurile pieselor fiind inregistrate pe numele Costi Ionita).
Este o reala performanta, deoarece Costi este primul compozitor din istoria preselectiilor nationale pentru Eurovision care va fi reprezentat de patru piese. Un exemplu similar l-a dat Marius Moga, ce a deschis drumul proiectului sau Morandi ascunzand in fata occidentalilor faptul ca e originar din Romania. Secret ce a contat enorm in promovarea piesei in vestul Europei.