L-a folosit ca ministru de externe, il detine ca privat. EVZ a descoperit veriga lipsa din dosarul "Zambaccian": ea s-a aflat in toata aceasta perioada chiar in curtea Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
De aici a pornit povestea imediat dupa 1990, iar disparitia oficiala a pamantului din proprietatea statului in cea privata s-a produs in 1992. Exact cand Adrian Nastase era ministru de externe. Adica seful institutiei care administra terenul de sport, inlocuit acum cu blocul sau din strada Zambaccian nr. 16.
Cuplul Bivolaru-Nastase
Blocul lui Adrian Nastase a fost ridicat pe un teren de sport al internatului MAE, construit pe strada Zambaccian la numarul, pe atunci, 18-18A.
Aceasta a fost destinatia pamantului din anii ‘70 pana in 1998, cand a intrat pe fir liderul PSD si l-a cumparat prin interpusi de la colegul sau de partid Gabriel Bivolaru si de la sotia acestuia, Mona de Freitas.
Istoria poate fi rescrisa pe zile, conform dosarelor care se afla in instante, la Primaria Capitalei si in arhiva a doua departamente din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Tot acolo se poate descoperi eroarea de 700 de metri patrati care a dus la aceasta situatie.
Greseala facuta de ICRAL in plan: „A fost inclus terenul de la numarul 16 fara sa se mentioneze acest lucru”. Din neglijenta a aparut si numarul de la adresa lui Adrian Nastase din Zambaccian.
Mai clar: pamantul a fost administrat si folosit abuziv de minister timp de aproape 40 de ani. Informatie care ne-a fost confirmata si de Corina Luca, mostenitoarea pamantului: „MAE a facut un gard si un teren de sport pentru cei care lucrau in cladirile din Zambaccian 18-20.
Nu am dat in judecata ministerul pentru ca noi aveam treaba cu Primaria Capitalei”.
Istorie incalcita
In 1990, Adrian Nastase a fost numit ministru de externe si a tronat