Liberalii vor incerca sa blocheze, la sedinta CSAT de astazi, proiectul de lege privind informatiile, contrainformatiile si siguranta, nemultumiti fiind de atributiile sporite acordate, prin acest act normativ, serviciilor secrete. "Noi, ca partid, nu putem accepta astfel de prevederi", ne-a declarat, ieri, presedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PNL Radu Stroe. Partidul liberal este nemultumit, in special, de prevederea prin care ofiterii de informatii au dreptul la acte premergatoare cu caracter probatoriu, pentru amenintari la adresa sigurantei nationale. Adoptarea unei asemenea masuri legislative ar insemna ca, macar in parte, SRI si alte servicii sa se transforme in organe de cercetare penala, ceea ce ar fi o mare greseala. Este absolut inadmisibil! Aceste servicii ar trebui sa se ocupe de culegerea de informatii, nu de pregatirea mijloacelor de proba pentru Parchet", afirma Stroe. El spune ca nimic nu impiedica SRI sa livreze organelor specializate probe, in cazul in care ofiterii de informatii le obtin in timpul activitatii de culegere de informatii. "De fapt, SRI si astazi procedeaza la fel (efectuand acte premergatoare cu caracter probatoriu - n.red.), pe baza unui protocol intre serviciu si Parchetul General, care este secret. Ei incearca, prin acest nou proiect, sa se acopere cu baza legala pentru ceea ce fac de mult", declara senatorul PNL.
Daca liberalii se impotrivesc acestui act normativ, el nu va putea fi promovat in CSAT, pentru ca in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii deciziile se iau prin consens. PNL ii are in CSAT pe premierul Calin Popescu Tariceanu, pe ministrul Apararii Teodor Atanasiu, pe ministrul Finantelor Sebastian Vladescu si pe cel de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Este de asteptat ca liberalii sa blocheze si prevederea prin care sefii serviciilor secrete departamentale de la Ministerul de Interne