Edilii comunelor din judeţ consideră hârtia şi ştampila mai sănătoase Autorităţile judeţului Bacău au ajuns la concluzia că prea puţini primari de comune ştiu să utilizeze calculatorul, deşi cele mai multe primării au primit asemenea "instrumente", aşa că au organizat o instruire a primarilor pe această temă. Informatica pare însă să nu îi preocupe prea mult pe edilii din judeţ, cel puţin după atitudinea pe care unii dintre ei au avut-o în timpul instruirii organizate de prefectură.
În timp ce specialişti în informatică încercau să le explice primarilor principiile de bază ale utilizării calculatorului, aceştia preferau să citească ziare de sport sau să vorbească la telefonul mobil. "Reforma în administraţie din perspectiva tehnologiei în informaţie şi comunicării", cum a fost intitulată instruirea, i-a lăsat indiferenţi pe şefii primăriilor din comune, convinşi că "mai sănătoasă e hârtia cu ştampila pe ea", după cum s-a exprimat unul dintre participanţi.
La acţiune au fost invitaţi să susţină prelegeri câţiva specialişti în informatică, iar primăriile care utilizează calculatorul în administraţie şi-au prezentat realizările. Din fericire pentru primari, aceştia nu au fost nevoiţi să îşi demonstreze abilităţile practice de "mânuire" a aparaturii informatice. Ei s-au mulţumit să-i asculte pe specialişti, sau doar să simuleze atenţia. Acţiunea a fost deschisă de subprefectul Gheorghe Hură, care le-a reamintit primarilor că au calculatoare în fiecare instituţie administrativă, dar nu ştiu să le utilizeze.
Informaţia a rămas în urmă în mediul rural. Nu este suficient să avem calculatoare, ci trebuie să se cunoască şi noţiuni despre soft, să se lucreze pe acestea, să se acceseze programe de finanţare". În prezent, în toate primăriile sunt calculatoare, dar numai 20 la sută din acestea le şi folosesc. Printre primăriile care utilizează în mod curent infor