Dacă ai spirit întreprinzător şi intenţionezi să începi o afacere în instalaţii sanitare, ai două posibilităţi: să fii tu însuţi specialist şi să porneşti la drum cu un capital mai
Dacă ai spirit întreprinzător şi intenţionezi să începi o afacere în instalaţii sanitare, ai două posibilităţi: să fii tu însuţi specialist şi să porneşti la drum cu un capital mai mic şi scule "la sacoşă" sau să dispui de 10.000 de euro, dar să-ţi angajezi un specialist şi doi salariaţi. Tu vei fi, însă, cel care va căuta clienţii, iar dacă aceştia vor fi mulţumiţi, te vor recomanda mai departe.
"Ca să începi o afacere în instalaţii îţi trebuie 10.000 de euro pentru scule şi salarii pentru primele luni. Dacă nu îţi găseşti singur clienţii, te poţi lipi de o firmă mai mare. Aceasta poate să dea lucrări în antrepriză, îţi va da clienţi, dar îi vei da şi 20 la sută din câştig", ne-a declarat Gheorghe Chira, reprezentantul Global Hotels.
Alexandru Lungu, patronul firmei Inst. Co., susţine că el a intrat în afacere doar cu sculele din sacoşă, deşi era conştient că acestea sunt cartea de vizită.
"Într-o astfel de afacere, există două aspecte esenţiale - să te pricepi sau să te asociezi cu un specialist. Altfel, intri într-o necunoscută, în care poţi da rateu din prima", declară Lungu.
Pentru început, angajezi unu-doi lucrători specializaţi, dar şi unu-doi oameni pentru muncile brute: săpare, spargere de pereţi sau demolări mai mici. Dar chiar şi pentru începutul unei activităţi mai modeste, micii patroni susţin că este nevoie de un fond pus deoparte, din care să-ţi plăteşti angajaţii, atunci când într-o lună ai un gol de comenzi.
Recomandarea de la om la om, publicitate sigură
Ca în orice afacere, şi cea din instalaţiile sanitare implică responsabilităţi şi riscuri. Responsabilităţile intervin atunci când ai o lucrare fără proiect, moment în care trebuie