Vinzarea tichetelor de calatorie, de catre pensionari, atit speculantilor, cit si transportatorilor nu mai reprezinta o noutate. Conform legislatiei in vigoare, pensionarii beneficiari ai legilor speciale, precum persoanele cu handicap sau veteranii, primesc anual 12 tichete cu care pot calatori gratuit oriunde in tara, indiferent de numarul de kilometri sau de mijlocul de transport.
Si ceilalti pensionari primesc tichete, insa jumatate ca numar, subventionate doar intr-un procent de 50% si doar pentru tren. Biletele sint retinute de catre transportator, care lunar, le depune la sediul Casei Judetene de Pensii (CJP), pentru a fi decontate.
Astfel, tinind cont de numarul de bilete decontate, pensionarii se dovedesc a fi mari amatori de excursii. Ba chiar, batrine paralizate, au renuntat la cirje si s-au urcat in autocar pentru a vizita capitala. Realitatea este insa cu totul alta.
Pentru a-si inmulti pensiile si asa modice, cei mai multi pensionari renunta la tichete, inca de cum le primesc, vinzindu-le "valutistilor " sau transportatorilor. Aceasta afacere a dus, potrivit reprezentantilor CJP, la aparitia unor situatii ilare. De exemplu, un pensionar din Botosani, care a murit in luna iunie a anului trecut, a "calatorit " in decembrie pina la Bucuresti.
"Am sesizat de multe ori astfel de aspecte. Noi avem o baza de date si la fiecare deces, acesta este reactualizata. Asa ca deseori, la decont, observam ca, de fapt, persoane decedate, figureaza ca ar fi calatorit prin tara ", a declarat Gheorghe Livadaru, presedintele CJP.
Desi multi dintre virstnicii botosaneni abia ajung la rudele din judet, solicitarile de decont facute de societatile de transport arata ca acestia merg de mai multe ori pe an la Bucuresti, Timisoara, Tirgu Mures sau Brasov.