Compania nord-irlandeza Mivan va transforma un "circ al foamei" din zona de sud-vest a Capitalei, de la intersectia Calea Rahovei cu strada Progresului, intr-un centru comercial de tip mall, care va cuprinde magazine pe o suprafata totala de 30.000 de metri patrati, au declarat pentru Mediafax surse din mediul imobiliar. Proiectul va fi denumit Liberty Center, va beneficia de peste 700 de locuri de parcare si va fi finalizat in luna septembrie a anului viitor, au spus sursele citate.
Dezvoltatorul mall-ului este compania Mivan, iar firma Colliers a fost desemnata agent exclusiv al proiectului, dar reprezentantii acesteia din urma au refuzat sa ofere detalii despre proiect.
Trei dintre cele patru mall-uri din Bucuresti au fost dezvoltate pe structura unor foste "circuri ale foamei", respectiv constructii-gigant in care Nicolae Ceausescu voia sa amenajeze complexuri agro-alimentare, dar dupa revolutie au ramas nefinalizate.
Primele doua mall-uri, Bucuresti Mall si Plaza Romania, au fost realizate de grupul turc Anchor in zona Vitan, respectiv pasajul Lujerului. Centrele comerciale au suprafete de 50.000 de metri patrati, respectiv 100.000 de metri patrati, si au fost finalizate in anii 1999 si 2004. Al treilea mall care foloseste structura vechilor constructii a fost inaugurat in octombrie 2005 in zona de sud - City Mall - si apartine firmei Jaguar Development.
Grupul Mivan are sediul central in orasul Antrim din Irlanda de Nord, desfasoara activitati in sectoare diverse, de la mobiliare la telecomunicatii, in Europa, Asia si SUA. In parteneriat cu grupul britanic Kier, Mivan a castigat, in anul 2000, un contract cu o valoare de 80 de milioane de lire sterline, pentru constructia de locuinte sociale si modernizarea sistemului de alimentare cu apa in mai multe judete din Romania.
Consortiul Mivan-Kier a dorit sa participe si la administrare