Liderul CNMT, episcopul Laszlo Tokes, si-a anuntat ieri candidatura independenta pentru Parlamentul European, acuzand UDMR de santaj. • Presedintele UDMR Cluj, Laszlo Attila, a afirmat ca declaratia CNMT este o diversiune. • Presedintele Ungariei si-a exprimat regretul ca maghiarimea din Transilvania nu a reusit sa alcatuiasca o lista comuna de candidaturi pentru Parlamentul European.
Presedintele Ungariei s-a aratat satisfacut ca in Cluj-Napoca atmosfera anti-maghiara, prezenta in trecut, s-a schimbat.
Presedintele maghiar ajuns ieri, cu intarziere la Cluj-Napoca, a abordat, in succesiunea de intalniri, problemele specifice minoritatii maghiare din Cluj: placutele bilingve, universitate maghiara, retrocedari, liste comune pentru maghiarime la alegerile pentru Parlamentul European si Legea minoritatilor. Primarul Emil Boc i-a explicat ca toate aceste probleme tin de legislatia romaneasca.
“Cluj-Napoca a fost intotdeauna Capitala Transilvaniei, a fost capitala culturala, a fost, de asemenea, si capitala maghiarimii. Este imbucurator ca acea atmosfera anti-maghiara s-a schimbat”, a declarat, la inceputul intalnirii cu oficialii locali si judeteni, presedintele ungar Solyom Laszlo.
Dupa intalnire, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a precizat ca printre temele discutiei cu seful statului maghiar au fost si problemele bilingvismului, a Universitatii “Babes-Bolyai” (UBB), a situatiei retrocedarilor si a Legii minoritatilor.
Emil Boc a afirmat ca proiectul Legii minoritatilor este foarte important pentru comunitatea maghiara si ca face parte din programul de guvernare, dar a precizat ca, in concret, continutul ei trebuie sa fie in conformitate cu Constitutia si cu reglementarile internationale in materie, in special cu raportul Comisiei de la Venetia