Am recitit, aproape fără să mă opresc, Carnaval prenocturn, antologia retrospectivă, de peste cinci sute de pagini, a lui Petre Stoica (apărută în colecţia "Mari scriitori români" a editurii Cartea Românească, 2004). Parcurgând astfel opera cuiva, îţi poţi verifica " în cunoştinţă de cauză, o pagină după alta " intuiţiile, aşteptările, rezervele, entuziasmele " ca şi unele interogaţii, mai generale, asupra creaţiei poetice plecând de la un caz precis.
Prima întrebare pe care mi-am pus-o, este: la ce bun atâtea titluri de culegeri (altminteri, unul mai armonios decât altul: Arheologie blândă, 1966-1969; Melancolii inocente, 1969; O casetă cu şerpi, 1970; Trecătorul de demult, 1975; O nuntă de cenuşă, 1977; Un potop de simpatii, 1978; Copleşit de glorie, 1980; Numai dulceaţa porumbelor, 1985; Tango şi alte dansuri, 1990; Visul vine pe scara de serviciu, 1991; Insomniile bătrânului, 2000; Vizita maestrului de vânătoare, 2002)" Nu mai puţin de douăzeci de apariţii editoriale autonome de-a lungul anilor! Dar cum se poate face altfel" Cele douăzeci de titluri reprezintă prilejurile de rostire editorială ai lui Petre Stoica, poetul, de-a lungul unei jumătăţi de secol.
Ca momente de pulsaţie în afară a producţiei sale lirice, ele se justifică perfect, cu o impresionantă ritmicitate. Constituie ele şi altceva, adică etape, trepte, secvenţe distincte ale scrisului său" Nu neapărat, şi nici nu dau o mare importanţă segmentării operei. Petre Stoica este un autor uimitor de unitar, acelaşi de la tinereţe până la splendida "maturitate avansată" de azi. Ca şi pentru alţi autori, îmi imaginez un unic tom, mereu adăugit, ce sfârşeşte prin a-i cuprinde întreaga poezie, în genul Firelor de iarbă ale lui Walt Whitman. Iar în cadrul acelui unic tom, tot ar mai figura titlurile fostelor volume " cum e cazul şi acestui Carnaval prenocturn " ca elemente dintr-un
