Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul acuza

Publicat in HotNews, miercuri 15 februarie 2006 ·

Prefectul Tise(Foto: )

In urma unui control efectuat de o comisie a Prefecturii Cluj au iesit la lumina grave nereguli comise in zona comunei Rasca in urma concesionarii mai multor terenuri cu o valoare de piata extrem de ridicata.

Astfel, oameni de afaceri locali, politicieni, fosti sau actuali sefi de institutii, functionari publici precum si rudele acestora au beneficiat de terenuri, in urma unor licitatii considerate de prefect ilegale.

Precizam faptul ca perioada concesiunii este de 49 de ani, iar pretul platit de castigatorii licitatiei era cel din 2000, mai exact intre 10-30.000 de lei vechi/mp., valoarea actuala fiind de cateva sute de euro/mp., avand in vedere potentialul turistic al zonei. Concluzia prefectului Alin Tise a fost ca toate aceste licitatii efectuate in zona sunt ilegale.

Prefectul Clujului, Alin Tise, a acuzat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, grave nereguli privind concesionarea a unor suprafete de teren pe raza comunei Risca. Prefectul a sustinut ca, in urma controalelor efectuate de o comisie de control constituita la nivelul Prefecturii Cluj s-au constatat mai multe abateri de la legile in vigoare.

Printre persoanele in favoarea carora s-a incalcat, potrivit concluziilor controlului, in mod flagrant legea se afla oameni de afaceri locali, politicieni, fosti sau actuali sefi de institutii, precum si rudele unor functionari publici.

Pe lista neagra a prefectului, Alin Tise figureaza& Ioan Rus (liderul PSD Cluj, fost ministru al Administratiei si Internelor), Ovidiu Turcu (om de afaceri), Horea Ciorcila (om de afaceri), Mihai Costin (directorul Directiei Finantelor Cluj), Gica Ginsca (om de afaceri), Elena Soporan (sotia deputatului PSD Vasile Soporan, fost prefect al Clujului) sau Victor Cherechesiu (fost director

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Demisionez din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal / Am înţeles ce aţi dorit să ne transmiteţi - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Candidatul PNL în alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al partidului. ”Dragi români, va mulţumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcţia de preşedinte al PNL. Partidele tradiţional

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum 31 minute
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 31 minute
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 2 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 48 minute
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 2 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum o ora
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Vasile Bănescu a comentat rezultatul alegerilor: Drumul spre sinucidere naţională e nebănuit de scurt şi aparţine populismului

Mediafax acum o ora
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat rezultatul alegerilor prezidenţiale din România. El vorbeşte despre reverii suveraniste, narcisism naţionalist şi xenofobie. Orbirea dăunează grav alegerii între ce n

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 7 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

10°
lun.

3°/10°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°