Născut la Kiev în 1874, într-o familie de aristocraţi militari, Berdiaev îşi face studiile universitare în oraşul natal, începînd prin a frecventa cursurile de ştiinţe naturale şi terminînd prin a se transfera, dintr-o nepotrivire constituţională faţă de obiectul disciplinelor alese, la cursurile de Drept. Chiar şi aşa, nimic nu prevesteşte turnura filosofică a evoluţiei sale spirituale, afară doar de lecturile timpurii din Kant şi Hegel, semn că apetitul pentru gîndirea speculativă tinde să capete, în fiinţa tînărului Berdiaev, alura unei veritabile vocaţii. În plus, atmosfera creştină în care îşi petrece anii copilăriei împrumută firii sale predispoziţia trăirilor mistice, dar nişte trăiri desfăşurate în cadrul unei viziuni creştine de tip eschatologic: o viziune potrivit căreia lumea de aici nu este adevărata lume, abia sfîrşitul ei aducînd începutul celei adevărate. Iată de ce Nicolai Berdiaev, chiar şi cel din cărţile scrise în anii tîrzii, va rămîne un gînditor mişcîndu-se statornic în cadrul unei viziuni creştine asupra lumii, un gînditor căruia lecturile filosofice, oricît de profunde şi aplicate vor fi ele, nu-i vor modifica intuiţiile fundamentale ale tinereţii. Toate nuanţările pe care partea discursivă a gîndirii sale le va dobîndi odată cu trecerea timpului nu vor face decît să cizeleze un fond intuitiv, rămas aproape intact, din care se vor hrăni toate meditaţiile sale ulterioare: fondul mistic al unei conştiinţe apocaliptice.
Ca foarte mulţi dintre intelectualii ruşi din epocă, Berdiaev va începe prin a saluta Revoluţia din 1917, pentru ca apoi, intuind consecinţele sumbre pe care înlăturarea ţarului şi instaurarea terorii aveau să le aibă asupra destinului ţării, să ia atitudine făţişă împotriva bolşevicilor. Iar cartea Filosofia inegalităţii. Scrisori către adversarii mei întru filosofie socială, scrisă în 1918, este chiar expresia presi
