(un Prozator)

Aristodem ezita susţinând că nu îşi mai amintea exact ordinea în care vorbiseră ceilalţi, dar ce reţinuse el mai ales, fusese intervenţia lui Pausanias, dialectician de forţă. Care spusese că Fedru vorbise frumos despre Eros, într-adevăr, însă greşise propunând apologia unui singur Eros, când de fapt erau doi.

Şi demonstrase pe loc că Eros, nenefiind posibil fără Afrodita, care l-a născut, şi fiind două Afrodite pe lume, Afrodita pământească, şi Afrodita cerească, de aici se deduce în mod necesar că şi Eros ar fi de două feluri: unul pământean iar celălalt ceresc, ca şi maică-sa, nu?...

Dar să-l lăsăm pe tălmăcitor să ne transmită el vorbă cu vorbă ce îşi mai amintea Aristodem că susţinuse Pausanias, reluând argumentaţia acestuia, strălucită... în original:

Ştim cu toţii că nu există Eros fără Afodita - începuse el. Aşadar, dacă ar fi o singură Afrodită, ar fi şi un singur Eros. Devreme ce însă sunt două, urmează neapărat că sunt şi două feluri de Eros.

Care sunt cele două Afrodite?, se întreabă retoric Pausanias. ? E una fără mamă, fiica lui Uranus, pe care o numim şi Afrodita cerească; apoi una mai nouă, fiica lui Zeus şi a nimfei Diona, pe care o numim Afrodita cea obştească.

Rezultă deci ? trăgea concluzia Pausanias ? că pe acel Eros, care e colaboratorul Afroditei obşteşti, trebuie să-l numim obştesc, iar pe cel al Afroditei cereşti, ceresc.

Pe toţi zeii noi trebuie să-i lăudăm, dar trebuie să căutăm, în orice caz, să lămurim care e partea ce revine fiecăruia din aceste două feluri de Eros (...)

Aşadar ? conchide el ? iubirea insuflată de acel Eros care e fiul Afroditei celei obşteşti, este şi ea obştească, (vulgară, precizează în text Bezdechi)... De ea sunt călăuziţi oamenii de rând. (...) De altfel, sentimentul acesta e explicabil, căc