La Berlin şi, în genere, în Germania secolului XIX, mulţi din cei care au avut apoi un cuvânt greu de spus în evoluţia societăţii româneşti şi-au dobândit pregătirea pentru ceea ce aveau să însemne odată întorşi acasă.
Dacă pentru primele cinci-şase decenii ale veacului avem mai multe mărturii ale celor care şi-au făcut ucenicia pe meleaguri germane, pentru ultimii ani ai secolului ele sunt reduse ca număr, dar nu mai puţin interesante. De aceea, mărturisesc, am fost foarte bucuros când am descoperit evocarea lăsată de Alexandru Alimăşteanu, într-un plic adresat lui Ion Pillat.
Dar, mai întâi, câteva cuvinte despre autor.
Născut la 1 august 1874, la douăzeci de ani a fost trimis de tatăl lui în Germania spre a se pregăti pentru profesia către care simţea că are chemare, aceea de specialist în economie şi finanţe. După câţiva ani petrecuţi acolo, a trecut în Olanda şi de acolo la Londra, sejururi din care, de asemenea, a lăsat însemnări ce ar merita să vadă lumina tiparului.
în fiecare din aceste locuri a deprins cunoştinţe şi comportamente care, ulterior, i-au fost de mare utilitate în carieră. în Germania, de pildă - ne-o spune chiar el " "Am învăţat ordine, metodă, stăruinţă şi disciplină în muncă".
Revenit în ţară, a lucrat, în posturi de conducere, în mai multe societăţi importante ale vremii " şi după cât se pare şi la "Banca Românească", pe atunci un simbol a ceea ce adversarii politici numeau "finanţa liberală". De altfel, a şi fost în mai multe rânduri deputat şi senator al P. N. L. şi şeful organizaţiei judeţene Olt al acestui partid.
A fost căsătorit cu Pia Brătianu " care o bună bucată de vreme a dat chiar numele străzii unde au locuit, în aceeaşi casă cu Ion Pillat.
A murit în 1946.
Fără a vădi calităţi sau măcar veleităţi literare, amintirile sa
