Inspectoratul de Politie, in colaborare cu Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, a pus la cale, ieri, un flagrant "ca la carte" pentru prinderea unui individ cercetat penal, care a oferit 4 milioane de lei unui politist de la tara. Florin Dutu, 25 de ani, cioban din satul Valea Canepii, a fost arestat aseara preventiv, pe o perioada de 29 de zile, dupa ce a fost prins oferind mita, efectiv, suma de 3,7 milioane de lei vechi agentului Fanel Radu, seful Postului de Politie Unirea. Flagrantul a fost organizat in incinta Restaurantului "Ialomita", din Mogador. La actiune au participat ofiteri din cadrul IPJ si un procuror de la Biroul Anticoruptie - Parchetul Judetean Braila.
Surse din cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila ne-au declarat ca, in urma cu doua zile, Florin Dutu a fost depistat de seful de post din comuna Unirea, avind asupra sa o cantitate de aluminiu, mai precis conductori furati de la un transformator electric din zona "Celhart Donaris SA". Suspectul tocmai adusese aluminiul la un centru de achizitii metale din satul Albina. Ca sa-l scape de dosar penal, el i-a promis sefului de post 4 milioane de lei mita. Agentul Radu s-a prefacut ca este de acord, insa le-a dat de veste superiorilor. El i-a spus ciobanului sa se intilneasca a doua zi, la Restaurantul "Ialomita", ca sa "discute la o cafea". Imediat, a fost sesizat Parchetul de pe linga Tribunal, care a pus la cale flagrantul, impreuna cu ofiterii IPJ. Ieri, la ora 13.00, politistul s-a intilnit cu Florin Dutu in fata localului din Mogador. Cei doi au intrat si au comandat cite o cafea, dupa care suspectul a scos banii si i-a pitit sub mapa politistului, in vazul "consumatorilor". In acel moment, au intervenit procurorul si ofiterii IPJ, care l-au retinut pe cioban pentru dare de mita. Acesta ii daduse sefului de post "numai" 3,7 milioane de lei, pentru ca gresise la numarat. Tot