Dialog cu istoricul

francez de artă

René Huyghe

Dintre întâlnirile mele privilegiate din ultimul deceniu şi jumătate se detaşează, cu valoare simbolică, aceea cu celebrul istoric francez de artă René Huyghe. Discipol al lui Henri Bergson, membru al Academiei Franceze, remarcabil profesor la Collčge de France - la catedra de psihologie şi arte plastice -, autor a nu mai puţin de 53 de volume dedicate preponderent istoriei şi psihologiei artei contemporane, René Huyghe rămâne în istoria culturii şi a Franţei şi prin actul său de un autentic patriotism când, în 1939, are curajul, tenacitatea, ingeniozitatea de a-şi asuma - la numai 33 de ani - misiunea de "salvare" a capodoperelor picturii franceze aflate în Muzeul Louvre, de pericolul invaziei trupelor naziste în Paris (Iunie 1940). Graţie lui, o lume întreagă poate admira azi, printre altele, faimoasa Giocondă, ascunsă în castelul Chambord, la ale cărui planuri arhitectonice participase însuşi Da Vinci.

Încă din vremea studenţiei îi citisem pe nerăsuflate volumele traduse şi la Bucureşti - Dialog cu vizibilul, Puterea imaginii, Sensul şi destinul artei -, dar nu mi-aş fi imaginat că, vreodată, mă voi afla chiar faţă în faţă cu personalitatea sa impozantă! Printr-un nesperat concurs de împrejurări i-am fost prezentată însă, în toamna anului 1990, în timpul séjour-ului meu de documentare profesională în capitala Franţei. Deşi mă vedea pentru prima oară, René Huyghe a acceptat să mă primească pentru o oră de conversaţie înregistrată pe tema sacrului în pictură şi muzică. Norocul a făcut ca, în casa în care locuiam, să existe câteva dintre cărţile sale - ceea ce mi-a permis să mă refamiliarizez, destul de în grabă, cu ideile şi modul său de a percepe şi interpreta fenomenul creaţiei, pentru a putea face faţă unui dialog complet neprevăzut!

Mie