- Cultural - nr. 31 / 15 Februarie, 2006 Pe Grigore Vieru, "Orfeul de peste Prut", l-am cunoscut, intr-o luminoasa luna mai, la Targu-Mures, pe vremea cand, pentru fratii nostri basarabeni, "S-a-ntors acasa Dumnezeu / din Siberii de gheata", sub semnul nasterii sperantei renascute, o data cu cei scapati cu zile, dupa ce au urcat Golgota gulagurilor numite Vorkuta, Kolama, Magadan, pana dincolo de Cercul Polar. Il cunosteam deja bine, inca de pe atunci cand, din Basarabia, cea ca o "biserica cu patru turle albe", ne trimitea mesajul fratesc: "Din Basarabia va scriu, / Dulci frati de dincolo de Prut, / Va scriu cum pot / Si prea tarziu, / Mi-e dor de voi si va sarut…" Era pe vremea in care poetul Marin Sorescu il numea "«vioara cu goarna», ca sa fie auzite suferintele", cand "lacrima duruta" se transforma in "clopot peste o mare de lumina", cand glasurile poetilor basarabeni Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Arcadie Suceveanu, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, in fata acelui milion de oameni adunati, inlaturau gardul de sarma ghimpata pe care imperiul vulturului bicefal, apoi cel al "ciumei rosii" au tras-o atata amar de vreme prin chiar sufletele noastre. Atunci, cand "batea ceasul nostru de aur", cand ne unea, din nou, acelasi "alfabet al graiului", cu gandul inca la ceasurile rele ale unei existente trecute si ale unei durute istorii comune, increzator in credinta si in speranta vindecatoare, scria: "In limba ta / Ti-e dor de mama / Si doar in limba ta / Te poti opri din plans". Ieri (14 februarie a.c.) i-am auzit vocea aceea inconfundabila si, regasindu-ne, ca prieteni vechi, in aceeasi emotie, l-am vazut odata cu nadejdea urcand dealul, cu chipul lui de efigie antica, insotindu-si truda urcusului cu versurile fiintei-simbol: "Usoara, mama, usoara / C-ai putea sa mergi calcand / Pe semintele ce zboara / Intre ceruri si