Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexul şi fumatul

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 15 februarie 2006 ·

Doctor Magdalena Ciobanu, coordonatorul Centrului de consiliere pentru renunţarea la fumat, vă consiliază săptămânal în privinţa pericolului pe care îl produce fumatul. Fumatul scade performanţele sexuale. Afirmaţia nu este o glumă, ci un fapt dovedit ştiinţific.

În general, despre fumat se ştie că poate provoca diferite feluri de cancer, că îngălbeneşte dinţii şi cauzează un miros neplăcut al respiraţiei. Toate astea ar fi fost şi aşa suficiente să ne determine să renunţăm. Dar dacă începem să ne informăm, ne vom trezi în faţa unui înspăimântător număr de avertismente ridicate de studiile de specialitate. Spre exemplu, câţi dintre noi ştiu că fumatul are un mare impact asupra vieţii sexuale?

Disfuncţia erectilă (incapacitatea repetată de a avea sau de a menţine erecţia), la care de obicei ne referim atunci când vorbim despre impotenţă, s-a dovedit a fi legată de consumul de tutun. Deşi legătura dintre fumat şi unele probleme de sănătate precum cancerul de plămâni şi cataracta, a devenit un lucru cunoscut de mai toată lumea, influenţa negativă a tutunului asupra potenţei a fost cumva trecută cu vederea, mai ales datorită faptului că, atunci când ai această problemă, nu vrei să afle toată lumea.

Ce spun statisticile

O meta-analiză a studiilor publicate începând din anii '80 a demonstrat că 40% dintre bărbaţii impotenţi erau fumători în comparaţie cu 28% de bărbaţi din populaţia generală. În general, fumatul creşte cu 50% riscul de impotenţă pentru bărbaţii între 30 şi 40 de ani. Afectarea potenţei masculine de către fumat este dovedită de numeroase studii, astfel că azi nu mai este nici o îndoială în această privinţă. Dovadă că în ţări precum Thailanda, Canada, Brazilia şi în curând în UE, pe pachetele de ţigări sunt tipărite mesaje sugestive de avertisment pentru legătura dintre fumat şi capacitatea erectilă a bărbatului.

Mecanismul @N_P

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 36 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 50 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°