Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Performanţa supusă la vot

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 15 februarie 2006 ·

Consiliul Judeţean Mureş schimbă modalitatea evaluăriii directorilot agenţilor economici aflaţi în subordine. Astăzi consilierii vor aviza obiectivelor şi criteriile de performanţă pentru 2006. Anul trecut doar directorul Aeroportului a realizat toţi indicatorii de performanţă. Anul acesta, CJ trebuie să găsească un director pentru Drumuri şi Poduri, căruia i-a pregătit obiective, deşi societatea e aproape de faliment.

În conformitate cu prevederile legale directorii SC SURM SA, SC DPM SA şi RA „Aeroportul Tîrgu Mureş", au avut încheiate contracte de performanţă cu CJ Mureş. Dacă până acum acestea se încheiau prin intermediul reprezentanţilor Adunării Generale a Acţionarilor, la cele două societăţi, şi în Consiliul de Administraţie la Aeroportul Târgu Mureş, acum se propune ca pentru anul 2006 obiectivele precum şi criteriile de performanţă împreună cu limitele maxime sau minime ale acestora, să fie stabilite prin hotărâre de Consiliu Judeţean. În ceea ce priveşte S.C. "Parc Industrial Mureş" SA se propun primele criterii şi obiective de performanţă. Contractele de performanţă se revizuiesc anual.

Directorii sabotori

În 2005, conform evaluării CJ, doar Ştefan Petru Runcan a îndelinit toţi indicatorii. Cele mai mari probleme sunt la Drumuri şi Poduri unde, exceptând perioada de recuperare a creanţelor, ceilalţi indicatori nu au fost îndepliniţi de directorul societăţii. Pe ansamblu, coeficientul global este subunitar (0,48), în condiţiile în care pentru o situaţie favorabilă, ar trebui să înregistreze o valoare supraunitară. Conform documentului aflat în mâna consilierilor astăzi, rezultatele se înscriu în trendul negativ al evoluţiei societăţii din ultimul timp, ca urmare a acumulării de pierderi economice şi datorii foarte mari la furnizori. Totuşi viitorul director, CJ a anunţat concurs pentru post, va trebui să asigure plata la scadenţă a obl

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 37 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum o ora
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°