Marius DOBRIN
Povesti din… icq
Editura Aius, Craiova, 2005, 192 p.
De cind cu revolutia World Wide Web, s-ar parea ca animalul acesta social (zoon politikon) pe care il intruchipeaza fiinta umana a gasit o foarte lesnicioasa cale de a-si institutionaliza uzante mai mult sau mai putin efemere, comportamente pina recent inedite, ba chiar, de ce nu, fantezii ramase mult timp in faza virtuala, porniri ignorate sau pulsiuni inca neformulate la nivelul constiintei. Cel putin intr-o prima etapa, sa-i zicem de pionierat, aproape totul era permis, cu o minima conditie: aceea de a incheia un „protocol“.
Adica, in terminologie IT, o procedura standard care stabileste reguli privitoare la transmiterea de date intre computere. in fapt, este vorba despre o grila variabila, menita sa normeze un act de comunicare intre doua sau mai multe persoane – utilizatorii computerelor din „retea“.
Internetul a oferit primilor sai adepti nu numai provocarea accesului la un corpus de informatii urias – si, pe deasupra, in permanenta expansiune –, dar si pe aceea a unei comunicari interumane pe masura. Totusi, dincolo de entuziasmul intempestiv fata de noile posibilitati, s-a observat imediat ca era vorba de un apogeu al comunicarii mediate, mijlocite de conectarea la retea. Daca azi un protocol de tip irc face posibila comunicarea simultana a unui individ cu mai multi utilizatori aflati in spatiul virtual, inceputurile acestei tehnologii – si vorbim aici despre jumatatea anilor ’90 – puneau bazele comunicarii de tip peer-to-peer: un dialog intre doi utilizatori conectati in acelasi timp la Internet. Asa a aparut icq, un produs al ICQ Inc., proprietate a America Online.
Cartea lui Marius Dobrin, Povesti din… icq, se revendica de la aceeasi lume virtuala a Internetului. De fapt, „povestile“ nu-s chiar povesti; farmecul lor nu sta in doza de fabu
