„Intr-o Europa care se indreapta spre unitate politica, putem oare admite ca tocmai Biserica sa reprezinte un factor de dezbinare si de discordie? Oare nu ar fi acesta scandalul cel mai ingrozitor al vremurilor moderne?“ se intreba, in 1991, Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia primului sinod al episcopilor din Batrinul Continent.
Fraza a fost reluata de succesorul sau, Benedict al XVI-lea, zilele trecute, cu ocazia audientei acordate la Vatican membrilor Comisiei Preparatorii pentru Cea de-a Treia Adunare Ecumenica, adunare ce se va desfasura la Sibiu in 2007. indemn catre Bisericile crestine de a se regasi intr-o dinamica mult mai vie de redescoperire a valorilor comune, intr-o Agora europeana in care mesajul lui Hristos nu trebuie ignorat, ci marturisit profetic.
- Miscarea ecumenica depaseste dimensiunea religioasa, rasfringindu-se
si asupra sferei politice
Unitatis reintegratio devine, astfel, sufletul unei reinnoite culturi menite sa ajute locuitorii Europei sa infrunte „constructiv“ provocarile secularismului. Faptul ca reconcilierea familiei confesionale crestine este – in mod vadit – inerenta procesului de cladire a unei noi Europe a fost intuita de inaltii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in 1991, cind au avut initiativa de a-l invita pe Papa Ioan Paul al II-lea la Bucuresti. Legendara calatorie apostolica – prima intr-o tara de confesiune majoritar ortodoxa – a contribuit enorm la crearea unei imagini favorabile despre Romania si, implicit, la procesul de integrare in UE.
De multe ori mi s-a intimplat sa aud in Vatican, cind se facea referire la Romania, cuvintele: „Unitate-unitate!“. Urmate de firescul interogativ: „Eminenta, vorbiti romaneste?“, „Nu, insa eram in delegatia papala si m-a emotionat strigatul spontan, neregizat, ajuns la noi din rindurile finale ale multimii“. Reprezinta deja un truism faptul c
