Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radio Iaşi stă pe un butoi de pulbere

Publicat in Adevarul, joi 16 februarie 2006 ·

Valeriu ştefan, şeful Departamentului Actualităţi, Publicitate şi Sport, şi Adrian Grăjdeanu, redactor realizator pe Departamenul Social, au intrat de ieri în greva foamei. Ei cer demisia Valeriu ştefan, şeful Departamentului Actualităţi, Publicitate şi Sport, şi Adrian Grăjdeanu, redactor realizator pe Departamenul Social, au intrat de ieri în greva foamei. Ei cer demisia Mariei ţoghină, director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), pentru lipsa de transparenţă de care dă dovadă. Totodată, greviştii îşi contestă şeful de la Iaşi. Cei doi se aşteaptă ca în zilele următoare să li se alăture mai mulţi colegi protestatari. Practic, radioul ieşean este împărţit în două tabere. O parte susţine noua conducere, în timp ce cealaltă o contestă. Atmosfera de lucru în radioul plătit din bani publici este una apăsătoare.

Organigramă cu bucluc Scânteia care a aprins conflictul este impunerea unei noi organigrame în interiorul SRR, care i-a revoltat pe angajaţi. Potrivit noii hărţi a posturilor, studiourile teritoriale nu vor mai fi conduse de directori, ci de redactori-şefi. Cei doi grevişti consideră că organigrama nu se justifică şi îl contestă pe Nicolae Tomescu, noul redactor-şef care de ieri a preluat conducerea radioului. "Potrivit punctului 21 din contractul colectiv de muncă, cei care au avut funcţii în Partidul Comunist nu au voie să devină angajaţi ai acestei instituţii. Tomescu a fost activist de partid", a declarat Valeriu ştefan. De cealaltă parte, Nicolae Tomescu recunoaşte că a fost secretar pe probleme de învăţământ în comitetul municipal u.t.c. - Miercurea-Ciuc. "E un moment al vieţii mele pe care nu l-am negat niciodată şi nu înţeleg de ce acum este prezentat ca o mare dezvăluire", a spus Tomescu. Supăraţi că Tomescu a vorbit de familiile lor Povestea are rădăcini mai vechi. În 21 decembrie 2005, anul trecut, Nicolae Tomescu a obţinut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°