Nu-i cazul sa ne facem iluzii: la mult timp dupa ce si-au incheiat „ultimul bal“ in mai multe parti (concursul de proiecte de la CNC din vara lui 2004, escaladarea finantarilor clientelare in toamna respectiva de catre ministrul Razvan Theodorescu si festivitatile de sfirsit de an 2004, despre care am scris la timpul lor), pamfletar numitele „fantome“ ale restauratiei mediocrate din cinematografia romana se agita si astazi veleitar, puterea lor de inductie e departe de-a se fi stins, iar unele se afla in continuare sau sint proaspat investite in post – bine, mersi, sine die: la un an si aproape un trimestru de la noua schimbare de guvern si in al 17-lea an de la uzurparea puterii in bransa.
Din nefericire, cei ce judeca situatia prin comasare cu alte zone ale culturii, contind pe un numitor comun fictiv si luindu-se dupa stirile din ziare supralicitate propagandistic (dupa tipicul stiut) – despre participarea glorioasa in sir neintrerupt a filmelor romanesti la festivaluri internationale (de fapt in subsidiar, in afara marilor competitii, unde nu sint acceptate, necum sa fi dobindit vreun premiu pentru lungmetraje in noul secol, dupa Marele premiu al juriului de acum mai bine de sapte ani, obtinut de Lucian Pintilie la Venetia pentru Terminus Paradis) –, optimistii autosugestiei si ai falsei inductii sint predispusi sa ia drept realitate metaforele obligat pamfletare despre „fantome“ si despre al lor „ultim bal“: la ce bun sa ne mai luptam cu simple „fantome“?!
- La ce bun a lupta cu „fantomele“?
Fixati in aceasta iluzie bine intretinuta mediatic, trecem peste prea multe fapte care ar trebui cel putin sa ne dea de gindit, macar prin caracterul lor repetitiv, desi unele sint proba unei degradari fara precedent a conditiei institutionale a cinematografiei. Iata-ne in a doua luna din 2006, in virf de stagiune, fara nici o noua premiera
