Antrenorul Universitatii s-a saturat de ifosele si apatia celor doua vârfuri, intentia sa fiind de a-i inlatura, insa, din pricina contractelor substantiale pe care le au, conducerea clubului nu ii permite. Daca in turul campionatului Daniel Orac a marcat o singura data, Alex Piturca a ramas pe zero, inexplicabil pentru calitatile fizice pe care le poseda. Traind cu speranta ca ambele vârfuri, aduse in vara pe bani grei, isi vor reveni, Ovidiu Stinga a continuat sa mearga pe mâna lor si in cantonamentul sustinut in Insula Afroditei. Antrenorul Universitatii a constatat insa cu stupoare ca s-a inselat amarnic, pentru ca, in cele sase partide de verificare, reusitele celor doi au fost identice cu cele din tur, adica Orac a scuturat o data plasa adversa, iar Piturca a dormit pe teren. Incompatibilitatea ambilor jucatori de fotbal cu principiile si cerintele Universitatii l-a determinat pe Ovidiu Stinga sa se gândeasca la posibilitatea renuntarii la ei. L-a instiintat pe Mititelu Vazând ca Orac si Piturca sunt irecuperabili, tehnicianul craiovean si-a spus pasul finantatorului, care nu a parut prea incântat de idee, deoarece costurile „divortului“ sunt uriase. Adica 50 de mii de dolari in cazul lui Orac, in timp ce onorariul lui Piturca se ridica la 40 de mii de „verzisori“. „Olandezul“ considera ca Universitatea plateste prea bine indolenta si ineficienta celor doi jucatori, pe care i-ar inlocui, cu placere, cu atacanti veritabili si, totodata, mult mai ieftini. Daca gruparea alb-albastra ar urma sa se desparta de Orac in vara, imprumutul sau de la Steaua expirând, cu Alex Piturca lucrurile sunt putin mai complicate. In primul rând, pentru ca intelegerea a fost parafata pe cinci ani. Apoi, pentru ca Adrian Mititelu are mare incredere in jucator, in plus, el tine foarte mult la imaginea echipei. Resuscitarea a esuat In incercarea de a-i redresa pe cei doi, Ovidiu Stinga