Compania Baxi Romania, unul dintre liderii industriei termotehnice autohtone, estimeaza ca piata centralelor termice va inregistra anul acesta o crestere minima de 10%, pe fondul majorarii costului gigacaloriei. Valoarea gigacaloriei va fi influentata de cresterea planificata a preturilor la gazele naturale. In acest context, Baxi Romania si-a propus obtinerea unei cifre de afaceri de 9,5 milioane euro pentru 2006, valoare cu peste 20% mai mare decat cea inregistrata anul trecut. "Apreciem ca majorarea pretului la gaze naturale nu va avea ca efect scaderea vanzarilor de centrale termice, ci, din contra, o crestere a cererii pentru aceste produse. Indiferent de evolutia tarifelor la gaze, exista un avantaj clar de eficienta si costuri in cazul energiei termice produse de centralele termice, fata de sistemul centralizat de incalzire", a declarat Sever Scarlat, directorul general Baxi Romania.
Piata centralelor termice s-a ridicat anul trecut la un volum estimat de 140-145.000 unitati, comparabil cu nivelul din 2004. Restrictiile privind debransarea au ramas principala bariera in calea dezvoltarii industriei de profil.
Baxi Romania a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de 7,8 milioane euro, mai mult cu 34% decat in 2004, prin cresterea volumului de vanzari de la 13.500 de unitati la 15.700 unitati. Potrivit estimarilor companiei, cota de piata era anul trecut de aproximativ 11%. "2005 este al doilea an consecutiv in care am consemnat cresterea cifrei de afaceri, in conditiile in care piata centralelor termice si-a mentinut tendinta de stagnare. Evolutia pozitiva inregistrata de compania noastra este in principal rezultatul programelor implementate pentru dezvoltarea si consolidarea parteneriatelor", a adaugat Sever Scarlat.
Costul gigacaloriei suportat de catre consumatorii sistemului centralizat de incalzire va creste considerabil in urmatoarea pe