Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri pentru stoparea migraţiei politice

Publicat in Adevarul, joi 16 februarie 2006 ·

Două comisii senatoriale au aprobat măsurile propuse de liberali pentru stoparea migraţiei politice, astfel încât primarii ar putea să-şi piardă mandatul doar în cazul în care demisionează Două comisii senatoriale au aprobat măsurile propuse de liberali pentru stoparea migraţiei politice, astfel încât primarii ar putea să-şi piardă mandatul doar în cazul în care demisionează din partid, nu şi dacă sunt excluşi. Senatorii din Comisia juridică, împreună cu cei din Comisia pentru administraţie publică au finalizat, miercuri, raportul comun la proiectul de modificare a Legii 394/2004 privind statutul aleşilor locali, comasând două iniţiative legislative cu acelaşi obiect de reglementare, una democrată şi una liberală. Potrivit modificărilor propuse de deputaţii liberali, consilierii locali şi judeţeni îşi pierd mandatul atât în caz de demisie, cât şi în cazul în care au fost excluşi din partid, iar primarii doar dacă ei înşişi aleg să părăsească formaţiunea politică sub a cărei siglă au candidat la alegeri. Senatorii au mai stabilit ca, după adoptarea modificărilor la statut, în termen de 45 de zile, aleşii locali să-şi declare apartenenţa la un partid politic, declaraţia urmând să fie făcută publică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: ”Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară”

G4Media acum 10 minute
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară. şi că, simultan, diaspora este parte integrantă din evoluţia reputaţiei inte

ANSVSA - Slănină cu boia retrasă din magazine Penny, din cauza prezenţei bacteriei Listeria Monocytogenes / Lista magazinelor în care a fost vândut produsul

News.ro acum 42 minute
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes. ”Producătorul Agro Ardeal a in

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum 3 ore
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

BYD a depăşit Tesla în vânzările de vehicule electrice din Europa pentru prima dată

G4Media acum o ora
Producătorul auto chinez BYD a vândut, pentru prima dată, mai multe vehicule electrice în Europa decât Tesla, conform unui raport publicat de firma de cercetare de piaţă JATO Dynamics, citat de Reuters, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI

Statele Unite comemorează cinci ani de la a moartea lui George Floyd

Mediafax acum 47 minute
Arestarea și uciderea lui George Floyd la 25 mai 2020 la Minneapolis (Minnesota) a dat un nou impuls mișcării „Black Lives Matter” (BLM), care visa să rezolve odată pentru totdeauna problemele profund înrădăcinate ale rasismului în Statele Unite, de

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Atac rusesc cu drone asupra Ucrainei, duminică dimineaţă: Trei persoane au fost ucise, alte 11 au fost rănite

G4Media acum 3 ore
Forţele ruse au atacat Kievul şi alte oraşe duminică dimineaţă, rănind cel puţin 11 persoane în capitală, în timp ce trei persoane au murit în oraşele din jurul acesteia şi deteriorând locuinţe şi alte clădiri, au declarat oficialii locali, citaţi d

Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo

HotNews acum 3 ore
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP.

CEO-ul Nvidia numeşte politicile de reindustrializare ale lui Donald Trump ca fiind ”vizionare”

G4Media acum 3 ore
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a lăudat sâmbătă eforturile preşedintelui american Donald Trump de a stimula industria tehnologică din SUA, afirmând că sunt ”vizionare”, în timp ce compania sa a anunţat un parteneriat cu mai multe compan

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 10 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°