„Pe linga furt – viciu si voluptate nationa-la –, abuzul este o alta forma aberanta de convietuire sociala predilecta romanului. Fiecare vrea un hatir, fiecare comite un abuz cind ii sta in putinta“, scria acum 60 de ani Petre Pandrea (Turnul de ivoriu. Memorii, Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), cu experienta avocatului care a traversat toate regimurile politice ale secolului trecut. Beneficiarii fotoliilor publice din ultimii ani au avut parca nevoie de mai multe hatiruri decit oricind, iar abuzurile au devenit a doua lor natura.
Abuzul de putere, in forme mai mult sau mai putin sofisticate, pare sa fi fost in perioada postdecembrista regula demnitarilor autohtoni, care in aceast rastimp si-au facut dote uriase pentru ei si familiile lor, pe seama functiilor pe care le-au detinut. Cercetarile recente incepute de procurorii anticoruptie scot la suprafata lacomia fara margini a acestor politicieni, care au practicat furtul calificat, incalcind legi sau, la nevoie, facindu-si legi speciale pentru ei si pentru amicii lor politici. Abuzul ca „viciu si voluptate“ este insa dus la extrem atunci cind un fost prim-ministru, aflat astazi in fruntea Camerei Deputatilor, se teme de o perchezitie de rutina si pune un intreg aparat in miscare pentru a se ascunde, angrenind, prin mijloace usor de banuit, nu doar persoane din anturajul sau politic, ci si politicieni importanti din rindul adversarilor sai. Frica nu are granite de partid, iar reprezentanti ai PNL si UDMR nu s-au jenat sa iasa din sala atunci cind biroul permanent al Camerei a votat chestiunea perchezitiei caselor lui Adrian Nastase, cum nici domnului Nastase nu i-a fost rusine sa ridice mina pentru o cauza personala.
Fostul premier are inca in mineca informatii importante care i-ar putea compromite pe multi dintre cei care se afla de prea multa vreme in vitrina publica. Sint speriati n
