Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoala 3 si LPS au fuzionat

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 16 februarie 2006 ·

Cele doua institutii se vor uni sub titulatura Liceul cu Program Sportiv cu clasele I-XII. In zilele urmatoare, Scoala nr. 3 si Liceul cu Program Sportiv (LPS) vor fuziuna. Conducerile unitatilor de invatamint au cochetat mai mult timp cu ideea de a deveni un tot unitar, dar abia acum au obtinut toate aprobarile necesare. Imediat ce Ministerul Educatiei si Cercetarii va trimite adresa oficiala cu aprobarea acestei fuziuni, Scoala nr. 3 si Liceul cu Program Sportiv vor purta numele de "LPS cu clasele I-XII". "Consiliile Profesorale au acceptat aceasta fuziune, iar Consiliul de Administratie al Inspectoratului si-a dat acordul. Motivele tin de resursele financiare, iar Scoala nr. 3 avea nevoie de sprijin din partea unei unitati mari. Numarul elevilor este in scadere, iar finantarea per elev ar fi fost foarte mare", a declarat Dorina Drexler, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Neamt. Dupa obtinerea aprobarilor, conducerea LPS cu clasele I-XII va fi compusa din Petre Sandu, director general, si Ana Borcan, director adjunct pe probleme didactice, avind in subordine tot activitatea Scolii nr. 3. De asemenea, incepind cu anul scolar 2006-2007, se intentioneaza infiintarea de clase de cultura generala pe linga LPS. "In acest fel, elevii pot beneficia de instruire inca din clasa I. Avind o selectie mai buna, ii putem pregati mai bine pe cei care vor sa urmeze liceul vocational", a declarat Petre Sandu, directorul LPS Roman. Si la Piatra Neamt s-a incercat o astfel de fuziune, dar se pare ca acest lucru nu s-a putut realiza, deoarece LPS Piatra Neamt nu a fost de acord ca sa preia numele Scolii "Spiru Haret". Cit de curind, intreg sistemul de invatamint va fi eficientizat, existind posibilitatea ca unitatile mici sa fie preluate de scolile "puternice", mai ales din considerente financiare. (Claudia MATEI) Cele doua institutii se vor uni sub titulatura Liceul

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 3 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 7 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 8 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 8 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°