„cine vrea sa faca discurs critic in jurnalismul cultural va trebui sa faca, intr-adevar, o modificare «notabila»“
1. N-am vazut ce zice Dan C. Mihailescu, dar, stiindu-l intelept din fire, cred ca a spus lucrurile care trebuiau spuse. Nu stiu nici definitia „jurnalismului cultural“, dar sint optimist si cred ca asta se poate afla de la orice student in anul I la jurnalism in genere; cu atit mai mult de la unul la jurnalisme mai aparte. Se-ntelege ca neavind conceptul ar fi prea de tot sa vorbesc despre „manifestarile“ lui.
S-ar putea sa le-ncurc, Doamne fereste!, cu altele, mai putin intelectuale. Si chiar daca as sti cumva, fara sa-mi dau seama, ce-i jurnalismul cultural, tot nu m-ar interesa de-acolo „discursul critic“, fie cit de nou, ci strict „discursul informativ“. Iar discursul informativ sta, fireste, de regula rau, si asta tocmai din pricina ca jurnalistii culturali sint ocupati cu discursul critic. De unde as putea eu deduce ca-l considera pe cel informativ sub demnitatea lor, caci altminteri nu vad temeiuri de a nu face cum trebuie o treaba onesta. Asa incit, dupa definitia implicita de aici (asta e, fara un fel de concept, totusi, nu se poate), rezulta ca jurnalismul cultural isi da cu parerea critica acolo unde ar trebui sa dea niste informatii cinstite.
2. (Vad ca aici se presupune ca as sti deja ce-i jurnalismul cultural; multumesc!) in realitate, dupa caz, poate fi vorba si de una, si de alta; ba si de altele, desigur. E de admis ca, de-o pilda, daca cineva face „jurnalism cultural“ specializat numai si numai pe prezentari de carti, el se va fi inchipuind critic literar. (De nu mai mult, un fel de Pivot literar.) Ei bine, unii sint, altii nu; asta nu depinde de specificul „jurnalismului“, ci de al „jurnalistului“.
Nu stiu, de altfel, de ce ar trebui sa inventam noi jurnalismul acesta cultural. El exista de mult
